VERDICT după nouă ani. Instanța a amânat de cinci ori sentința în cazul lui RADU MAZĂRE
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti (CAB) ar putea pronunţa, miercuri, o primă decizie în dosarul în care fostul primar al municipiului Constanţa Radu Mazăre este acuzat de retrocedarea ilegală a unor terenuri. Instanţa a amânat de cinci ori pronunţarea sentinţei în acest dosar.
Pe 28 octombrie 2008, Radu Mazăre a fost trimis în judecată de procurorii DNA, alături de alte 36 de persoane, în legătură cu restituirea şi atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză, potrivit Agerpres.
Alături de Radu Mazăre au fost trimişi în judecată mai mulţi membri ai comisiei de aplicare a Legii 10/2001 din Primăria Constanţa, printre care: Nicuşor Constantinescu - fost preşedinte al CJ Constanţa şi fost consilier municipal; şeful Direcţiei Administraţie Publică, Constantin Racu; şeful Direcţiei Patrimoniu, Daniela Ramona Dospinescu; şeful Direcţiei Tehnic-Investiţii, Ion Marica; fostul consilier municipal Dan Miron şi consilierii juridici Cristian Tălpău, Nora Alina Chircă şi Bogdan Ghiţulescu. Aceştia sunt acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obţinerea de avantaje patrimoniale, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, fals intelectual, în formă continuată, şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.
Celelalte persoane trimise în judecată sunt funcţionari din Primăria Constanţa, funcţionari în cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa, mandatari, notari publici, moştenitori ai persoanelor îndreptăţite, cesionari cumpărători de drepturi succesorale (printre care şi Cristian Borcea şi Dragoş Săvulescu, foşti acţionari ai echipei de fotbal Dinamo Bucureşti), interpuşi cumpărători de terenuri şi un evaluator agreat de Primăria Constanţa, acuzaţi de procurori de săvârşirea de infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie sau de complicitate sau instigare la aceste infracţiuni.