Veste de la Guvern: Unii angajați vor fi scutiți de impozitul pe salariu
Veste bună de la Guvern: o parte dintre angajați vor fi scutiți de impozitul pe salariu, ceea ce înseamnă că veniturile nete le vor crește cu cel puțin 16%.
Cercetătorii care desfăşoară activităţi în zona cercetării aplicative şi a dezvoltării tehnologice beneficiază, începând cu luna august, de scutire de impozit pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor obţinute din activităţile de cercetare-dezvoltare desfăşurate în România, se arată într-un comunicat al ministerului Educației și Cercetării.
Astfel, beneficiază de măsuri fiscale stimulative cercetătorii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) postul pe care îl ocupă face parte dintr-un compartiment de cercetare-dezvoltare, evidenţiat în organigrama angajatorului;
b) angajatul desfăşoară activităţi de cercetare-dezvoltare aplicativă şi/sau de dezvoltare tehnologică eligibile, cuprinse într-un proiect de cercetare-dezvoltare aplicativă şi/sau de dezvoltare tehnologică;
c) angajatul a absolvit cel puţin ciclul I de studii universitare sau o formă de învăţământ superior de lungă durată şi deţine o diplomă de licenţă, sau echivalentă, conferită de o instituţie acreditată de învăţământ superior din România sau o diplomă obţinută la absolvirea studiilor universitare de licenţă la instituţii acreditate de învăţământ superior din străinătate, recunoscută şi echivalată de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice;
d) cheltuielile cu salariile şi asimilate salariilor sunt prevăzute în bugetul proiectului de cercetare-dezvoltare aplicativă şi/sau de dezvoltare tehnologică;
e) angajatorul are în obiectul de activitate şi activităţi de cercetare-dezvoltare aplicativă şi/sau de dezvoltare tehnologică.
Scutirea de impozit pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor se acordă chiar şi în cazul nerealizării obiectivelor proiectului de cercetare-dezvoltare aplicativă şi/sau de dezvoltare tehnologică.
Pentru a se încadra în actul normativ respectiv, angajatorul trebuie să aibă în obiectul de activitate şi activităţi de cercetare-dezvoltare aplicativă şi/sau de dezvoltare tehnologică.