Veste proastă! Simona Halep, eliminată în turul 3 la US Open
Marea surpriză a zilei de vineri la US Open de la New York a fost eliminarea favoritei nr. 2 a probei feminine, din păcate victima fiind jucătoarea româncă Simona Halep, învinsă cu 7-6 (8/6), 6-2, de croata Mirjana Lucic-Baroni, nr. 121 mondial, jucătoare venită din calificări, care realizează, astfel, cel mai bun rezultat al ei în acest turneu, ultimul de Mare Şlem al sezonului.
Cu două meciuri destul de uşoare în primele tururi, Simona Halep a prins o zi proastă vineri, nereuşind niciun moment să-şi facă jocul obişnuit. Mai mult, în loc să etaleze bogata sa gamă de lovituri cu efect, s-a antrenat în stilul bătăios al veteranei croate (cu 10 ani mai vârstnică decât constănţeanca), de unde a apărut şi acest deznodământ neaşteptat.
În cele 94 de minute de joc, Halep a avut un singur moment în care ar fi putut să se îndrepte spre egalarea celei mai bune performanţe la US Open, cea de anul trecut, calificarea în optimi: la 5-2 pentru ea şi minge de set pe propriul serviciu. A ratat oportunitatea, însă, pierzându-şi obişnuita luciditate, dar are circumstanţa că turneul american se află la finalul unui sezon pe cât de bun, pe atât de dificil.
Pentru calificarea în turul 3, Simona Halep a rămas cu 160 puncte WTA, precum şi cu cecul de 105.090 dolari.