Veşti foarte bune pe fondurile europene
Fonduri europene. Începând de luni şi până în data de 11 august persoanele interesate să dezvolte întreprinderi sociale pot încărca aplicaţii pentru proiecte cu finanţare europeană în sistemul Action Web.
Fonduri europene. Zilele acestea, Ministerul Fondurilor Europene a adus o veste bună tuturor celor care doresc să depună aplicaţii pentru contractarea de proiecte pentru dezvoltarea economiei sociale. Începând de luni şi până în data de 11 august persoanele interesate să dezvolte întreprinderi sociale pot încărca aplicaţii pentru proiecte cu finanţare europeană în sistemul Action Web.
Aplicaţiile pentru înfiinţarea de întreprinderi sociale se vor face în cadrul programului „Promovarea incluziunii sociale”, ce este destinat persoanelor vulnerabile şi are un buget asigurat din fonduri europene de 200 de milioane de euro. Conform Ministerului Fondurilor Europene, beneficiarii şi partenerii eligibili pentru contractarea de finanţări în cadrul acestui apel sunt ONG-urile, furnizorii de servicii sociale, furnizorii de servicii de ocupare acreditaţi (publici şi privaţi), autorităţi ale administraţiei publice locale etc. Beneficiarii care doresc să înfiinţeze întreprinderile sociale vor putea primi finanţarea din fonduri europene doar dacă creează minimum patru locuri de muncă. Totodată, în cazul în care iniţiatorii înfiinţează două întreprinderi sociale, aceştia trebuie să creeze minimum 12 locuri de muncă. Pe de altă parte, aplicanţii au obligaţia ca timp de cel puţin şase luni să menţină locurile de muncă nou înfiinţate.
Citeşte şi: Progresele României în absorbţia fondurilor europene
Absorbţie fonduri europene. Mulţumită acestui program se estimează că se vor crea peste 10.000 de locuri de muncă pentru persoanele cu dizabilități, familiile cu mai mult de doi copii, tineri peste 18 ani care părăsesc sistemul instituţionalizat de protecţie a copilului, familiile mono-parentale, femeile în situații de risc, persoanele rome sau victime ale violenței în familie. Prin intermediul acestui program va fi încurajată înfiinţarea de noi grupuri şi parteneriate funcţionale între cooperative, asociaţii de întrajutorare, fundaţii şi asociaţii, întreprinderi, agenţii care vor înfiinţa structuri ale economiei sociale.
Proiectul vizează înfiinţarea de întreprinderi sociale, în special în mediul rural, pentru a promova solidaritatea socială şi a reduce decalajele dintre mediul urban şi sate. „Lansarea acestui apel dedicat dezvoltării economiei sociale reprezintă încă un pas în a începe să finanţăm în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane proiecte care sprijină semnificativ incluziunea socială şi care pot produce schimbări de anvergură la nivelul societăţii. Odată cu lansarea cererii de proiecte de 200 milioane de euro pentru finanţarea economiei sociale prin POS DRU marcăm importante schimbări de abordare: proiectele vor fi evaluate încă din prima zi de depunere – nu mai stăm să aşteptăm închiderea apelului pentru a începe evaluarea-, respectiv am plafonat nivelul salariilor şi al altor cheltuieli eligibile în cadrul proiectelor”, a declarat Eugen Teodorovici.
Noul program cu finanţare europeană ce vizează creşterea incluziunii sociale în rândul persoanelor vulnerabile reprezintă o măsură ce se află în concordanţă cu obiectivele cabinetului condus de Victor Ponta ce vizează promovarea solidarităţii sociale. În această privinţă, în ultimii doi ani executivul a promovat o serie de măsuri ce au vizat redistribuirea beneficiilor furnizate de performanţele economice către persoanele vulnerabile astfel încât nivelulul de trai al acestor categorii sociale să crească.