Vicepreşedinte ALDE, despre raportul GRECO: Aduce o gravă atingere suveranităţii României
Vicepreşedintele ALDE Steluţa Cătăniciu a declarat, miercuri, că prin modul în care a fost redactat raportul GRECO se “aduce o gravă atingere suveranităţii României”.
“Pentru GRECO nu contează abuzurile comise de procurori, dosarele fabricate, încălcarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor acestei ţări, nu contează protocoalele care au cutremurat România şi care nu se mai întâlnesc în nicio altă parte a Europei. Despre toate ilegalităţile întâmplate în ultimul timp nu am găsit un rând măcar, în raportul care este, din păcate, nu doar rupt de realitate, însă prin modul în care e redactat aduce o gravă atingere suveranităţii României. Raportul poate fi un prilej să tragem un semnal de alarmă: politicienii să nu mai folosească rapoarte precum cel al GRECO drept scuză pentru a gira statul paralel şi acţiunile abuzive ale instituţiilor de forţă împotriva drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Conflictul intern şi externalizarea acestuia sunt lucruri care nu fac decât să şubrezească poziţia României pe plan extern”, susţine Cătăniciu într-un comunicat remis MEDIAFAX.
Deputatul ALDE mai spune că raportul GRECO a fost făcut “peste noapte”.
„Un raport GRECO nu cred că se poate face peste noapte, însă în cazul României, se pare ca da! Acesta este şi motivul pentru care concluziile respectivului raport sunt rupte total, voit sau nu, de realitate. Se vorbeşte despre modificarea legilor justiţiei, pierzând din vedere, cei care au redactat raportul, precum şi cei care îl promovează, că aceste modificări au trecut de controlul Curţii Constituţionale a României, că ele au fost puse în acord cu deciziile Curţii. Prin intermediul acestui raport, GRECO cere României (probabil o greşeală de traducere) să renunţe la înfiinţarea secţiei speciale pentru anchetarea magistraţilor, pierzând din vedere că tocmai judecătorii au fost cei care au solicitat înfiinţarea acesteia, pentru a nu mai fi vânaţi pentru soluţiile pe care le dispun în dosare, întărindu-le astfel independenţa”, a mai susţinut vicepreşedintele ALDE.
De asemenea, Steluţa Cătăniciu spune că în raport se aduc critici la modificări legislative care nu au intrat, nici măcar, în dezbatere.
Grupul de State împotriva Corupţiei (GRECO), un organism al Consiliului Europei, a publicat miercuri un raport despre România în care îşi exprimă ”profunda îngrijorare” faţă de anumite aspecte ale reformelor sitemului de justiţie adoptate de Parlamentul de la Bucureşti.
Astfel, potrivit raportului, GRECO îşi exprimă ”îngrijorarea serioasă faţă de anumite aspecte ale legilor privind statutul judecătorilor şi procurorilor, faţă de legislaţia adoptată de Parlamentul României privind organizarea Consiliului Superior al Magistraturii şi faţă de amendamentele aduse codurilor penale”.