Vicepreşedinte PSD, despre Ponta: Dacă vrea să plece din partid, să demisioneze şi din Parlament

| 08 mar, 12:32

Vicepreşedintele PSD, senatorul Paul Stănescu, a declarat miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că ar fi bine ca Victor Ponta să renunţe şi la calitatea de deputat, dacă tot vrea să părăsească partidul, după ce fostul lider social-democrat a anunţat că-i va trimite o demisie în alb lui Liviu Dragnea.

Paul Stănescu a afirmat că Ponta ar trebui să se conformeze condiţiilor pe care le punea chiar el, atunci când era preşedinte al PSD.

„Dacă tot vrea să plece din partid, ar fi bine ca Victor Ponta să-şi dea demisia din Parlament, din funcţia de deputat. În partid este simplu membru şi nu ştiu cât contează dacă îşi dă demisia. Şi dumnealui, când era preşedinte, le cerea astfel de demisii altor. Ar fi bine să se conformeze acelor cerinţe pe care le avea, atunci când se afla în conducerea partidului şi să demisioneze din funcţia pe care o are în Parlament”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Paul Stănescu.

 

Şi alţi lideri PSD au reacţionat în urma anunţului fostului premier.

Preşedintele PSD Hunedoara, Laurenţiu Nistor, a declarat, miercuri pentru MEDIAFAX, că decizia lui Victor Ponta este „un act unilateral” pe care şi-l poate permite orice membru de partid, însă nu crede că această decizie are ca scop realizarea unei grupări paralele în PSD.

„Orice membru de partid are dreptul să-şi dea demisia. Înţeleg că este o demisie în alb, nu înţeleg când se produce ea. Este o decizie a lui, proprie. Nu cred că există pericolul ca vreun parlamentar să-l urmeze, cum nu cred nici că Victor Ponta doreşte să facă vreo grupare paralelă în PSD”, a precizat Nistor.

Preşedintele organizaţiei e PSD Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, un apropiat a lui Victor Ponta, a declarat pentru MEDIAFAX că plecarea acestuia din PSD ar fi o pierdere şi speră că Victor Ponta va avea înţelepciunea să înţeleagă că viitorul lui şi al PSD-ului este unul comun.

“Am fost şi rămân un om apropiat de Victor Ponta. Plecarea lui din PSD ar fi o mare pierdere pentru partid. Îmi doresc ca Victor Ponta să aibă înţelepciunea, să înţeleagă că locul lui este în PSD, că împreună am făcut multe lucruri bune pentru ţară şi că viitorul este unul comun - al PSD-ului şi a lui Victor Ponta” a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele organizaţiei judeţene a PSD Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

Fostul premier Victor Ponta a declarart, miercuri, că îi va trimite în cursul zilei preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, demisia sa în alb din partid, el menţionând că atunci când îl va supăra foarte tare, acesta va putea să o introducă şi să scape de persoana sa.

„Dacă deranjez, că am văzut că deranjez, de astăzi o să-i trimit domnului Dragnea – ştiţi că eu nu vreau să mă dea nimeni afară din partid – îi trimit demisia mea în alb şi când îl supăr foarte tare o introduce şi a scăpat de mine. Dar să tac din gură n-o să tac, nu pot la vârsta asta să mai tac din gură pe lucruri pe care le-am văzut, e care le ştiu şi pe care le văd cu îngrijorare”, a spus Ponta.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ