Vicepreşedintele PNL Cristian Buşoi acuză administrația bucureșteană de risipirea banului public

| 22 ian, 14:54

Prim-vicepreședintele PNL Cristian Bușoi a acuzat, vineri, administrația bucureșteană de risipirea banului public.

"Rapoartele Curții de Conturi au oferit o radiografie tristă despre felul în care, în ultimii șapte ani, banul public a fost batjocorit de o administrație de stânga. (...) Administrația de stânga a îngropat la propriu miliarde de lei în cimitire, răsaduri de flori, conducte care sunt, de fapt, niște imense site, pentru că, de altfel, cât timp nu investim în reabilitarea conductelor prin care circulă agentul termic în București în realitate subvenționăm risipa, în spectacole pretins culturale, dar care în fapt nu au reprezentat decât uneori recorduri de prost gust", a susținut Bușoi, într-o conferință de presă.

Potrivit acestuia, nu a existat transparență în decizia privind felul în care se construiește bugetul Bucureștiului.

"Nu au existat priorități clare ale bugetului Bucureștiului. (...) Bugetul a fost fragmentat în foarte multe zone, unele dintre ele fiind special construite pentru a genera cheltuieli dubioase, unele dintre aceste cheltuieli fiind astăzi sub ancheta instituțiilor statului. Al patrulea lucru extrem de grav este cel al pierderii fondurilor europene", a susținut Bușoi.

El a arătat că 30 de milioane de euro sunt pierduți pe proiectele din Programul Operațional Regional, iar studiul de fezabilitate pentru autostrada suspendată a costat 4 milioane de euro.

"Cred că ar trebui o dezbatere cu organizațiile nonguvernamentale, cu jurnaliștii și văzut în ce măsură o platformă foarte prietenoasă, cel puțin pe marile direcții de cheltuire a banului public, se poate imagina pe site-ul Primăriei Capitalei. Dacă nu va fi posibil din punct de vedere tehnic să se întâmple acest lucru până pe 5 iunie, eu îmi asum ca un prim pas important în următorul mandat să realizăm această platformă de transparentizare", a declarat Bușoi.

Liberalul este de părere ca toți aceia care vor să își asume conducerea Bucureștiului trebuie să vină cu priorități clare.

"Am spus că Bucureștiul are nevoie de un spital care să rezolve marile probleme de sănătate, care să fie un exemplu pentru celelalte spitale de a-și îmbunătăți activitatea. O să pornesc de la 1 februarie o campanie de consultare a bucureștenilor, să le explic acest proiect și în același timp să văd în ce măsură sunt de acord, pentru că, dacă nu li se pare important acest proiect, sunt poate alte priorități pe care trebuie să le avem în vedere. Marile probleme legate de trafic, consolidarea clădirilor în centrul istoric sunt lucruri care înseamnă un efort bugetar și ele nu pot fi făcute decât dacă bucureștenii sunt de acord cu acest lucru", a afirmat Bușoi.

În opinia sa, este important ca în perioada următoare să fie organizată o dezbatere și pe bugetul anului 2016.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ