Viceprimarul Capitalei: Bucureştenii şi-au luat maşinile drept umbrelă pe ploaie

| 02 oct, 2013

Viceprimarul Capitalei Marcel Nicolaescu a declarat, miercuri, că în cele două zile de precipitaţii, bucureştenii şi-au luat "maşinile drepte umbrele".

"Discutând cu nişte preşedinţi de asociaţii de locatari, spuneau că într-o zi normală rămâne parcarea în spatele blocului cam jumătate goală. Acum era goală fiecare din aceste parcări, ceea ce înseamnă că bucureştenii şi-au luat maşinile drept umbrelă", a spus viceprimarul Marcel Nicolaescu, la comandamentul de urgenţă de la Palatul Victoria, conform Mediafax.

El a adăugat că, în ciuda acestui fapt, traficul a fost fluent.

Nicolaescu a mai spus că în cele 56 de ore de precipitaţii neîntrerupte, Bucureştiul a tranzitat un volum de apă de 12 milioane de metri cubi, din care 10 milioane au fost ape pluviale, reprezentând un debit de aproximativ 156 de metri cubi pe secundă acumulaţi în perioada de vârf a precipitaţiilor. Debitul apelor deversate într-o zi normală este în jur de 12 metri cubi pe secundă, a subliniat Nicolaescu.

Prefectul Capitalei, Georgeta Gavrilă, a solicitat, cu acest prilej, primăriilor de sectoare să inventarieze copacii cu risc de cădere şi să ia măsuri pentru tăierea acestora.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ