Victimele de la Cluj – victimele orgoliului liberal în fața lui Raed Arafat?
Accidentul aviatic de la Cluj va intra probabil în istoria incidentelor aviatice din România ca cel în care moartea unora dintre victime a venit, în primul rând, ca urmare a bulibășelii celor care ar fi trebuit să știe exact ce și cum se întâmplă.
Avem întâi STS, care a ratat localizarea avionului, după ce se lăudase în fața Comisiei Europene că poate identifica orice locație din care s-a dat un telefon. Dar mai avem și Romatsa, mai avem și Ministerul de Interne, mai avem și autoritățile locale din județul Cluj. Întâmplător sau nu, vorbim despre oameni numiți de PNL sau aleși de electorat din rândurile PNL.
Am fost oarecum surprinsă să constat faptul că Raed Arafat, salvatorul de serviciu, nu a gestionat de acest caz. Nu cred că, dacă i s-ar fi cerut, nu ar fi venit imediat în țară să se ocupe de situație. Explicația mea este însă că liberalii de care aminteam au considerat că evenimentul tragic de la Cluj este o bună ocazie să câștige capital de imagine, implicându-se în coordonarea operațiunilor de salvare și preluând comunicarea publică pe subiect. Consecințele – le vedem cu toții.