Victor Costache, despre vaccinarea obligatorie: ”Eu nu cred în nimic din ce este restrictiv şi ce este impus!”
Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, spune că nu este de acord cu introducerea vaccinării obligatorii, ci mai degrabă în campanii ample de conştientizare. Costache a precizat că aproape un milion de persoane au fost vaccinate cu vaccinul antigripal achiziţionat de Ministerul Sănătăţii, dar a afirmat că şi în acest an dozele au ajuns prea târziu în teritoriu, la pacienţi.
”Colegii noştri medicii de familie (...) mi-au spus că au estimat un aproximativ de 2,2 milioane de doze de vaccin antigripal. Din păcate, Ministerul Sănătăţi a achiziţionat 1,5 milioane de doze şi nu asta este cea mai mare problemă. Cea mai mare problemă este că dozele au ajuns foarte târziu, şi au fost livrate şi mai târziu. În momentul de faţă sunt vaccinate aproximativ 980.000 de persoane şi toate aceste 1,5 milioane de doze au fost achiziţionate şi distribuite. Nu trebuie să repetăm greşelile din anii anteriori, pentru că această criză a vaccinurilor este recurentă” a afirmat ministrul Sănătăţii, joi seară, într-o emisiune la B1 TV.
Acesta i-a sfătuit pe pacienţi să se vaccineze în continuare.
Victor Costache a spus că nu este de acord cu introducerea obligativităţii în ceea ce priveşte vaccinarea, el susţinând campaniile de conştientizare.
”Numai o parte din statele membre ale UE au impus vaccinarea. Eu nu cred în nimic din ce este restrictiv şi ce este impus. A impune, compromite orice noţiune. Cred în campanii foarte bune de comunicare şi cred în dorinţa părinţilor de a asigura ce este mai bun pentru copiii lor şi lucrăm împreună cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi vom prezenta în perioada următoare mai multe campanii pentru a apăra conceptul de vaccinare”, a mai spus ministrul Sănătăţii, potrivit News.ro.
Tag-uri:
vaccin, viorel costache
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x