Victor Negrescu, europarlamentar PSD: Renegocierea PNRR nu mai trebuie întârziată

| 02 mai, 19:37

Renegocierea PNRR nu mai trebuie întârziată, a declarat marţi la RFI eurodeputatul PSD Victor Negrescu. Guvernul vrea să modifice Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, însă a ratat termenul de 30 aprilie pentru depunerea documentaţiei în acest sens la Bruxelles.

 

El a arătat că şi-ar fi dorit ca ministerul coordonator, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, să accelereze mai mult acest proces de renegociere şi să fie, poate, pe alocuri şi mai ambiţios în ceea ce ne-am propus în a modifica.
”Actualul regulament european, modificat ca urmare a unui demers pe care l-am făcut chiar eu, în calitate de eurodeputat, permite aceste modificări ale Planurilor de Redresare şi Rezilienţă. Sunt mai multe state europene care fac acest lucru, adică îşi modifică Planurile de Redresare şi Rezilienţă, ca urmare a schimbării contextului, vorbim aici de creşterea inflaţiei, de impactul generat de războiul din Ucraina şi în consecinţă evident şi România intenţionează să facă astfel de modificări, pentru că vorbim de noi provocări şi de o nouă situaţie”, a declarat Victor Negrescu, despre renegocierea PNRR.
Întrebat de ce a ratat România termenul de 30 aprilie pentru depunerea documentaţiei în vederea modificării PNRR, eurodeputatul PSD a răspuns: ”Şi eu vă spun că sunt curios de ce nu s-a reuşit acest lucru. Într-adevăr, au fost subiecte destul de importante, mă refer aici în mod special la tăierea de 2,1 miliarde de euro, care este destul de complicată, în contextul în care majoritatea instituţiilor deja erau în proces de implementare a PNRR şi aici a fost cel mai greu lucru. În acelaşi timp, nu toate statele au trimis solicitarea aceasta până la finalul lunii aprilie, sunt state care s-au mişcat mai repede, de exemplu Franţa şi sunt state cum e România, care iată, au un mic decalaj în a trimite această solicitare. Eu cred că trebuie să accelerăm acest proces, nu cred că trebuie să mai întârziem practic această renegociere. Mi-aş fi dorit să avem şi mai multe componente incluse acolo în renegocierea cu UE, pentru că este ultima şansă de a modifica PNRR (...). Cred că am fi putut modifica anumite proiecte care sunt pe zona de împrumut, pe zona de granturi şi alte iniţiative, alte proiecte care sunt pe zona de granturi mai greu de implementat să le ducem pe zona de împrumut, pentru că pe zona de împrumut avem o flexibilitate mai mare în zona de implementare. Am fi putut de asemenea, poate, identifica soluţii pentru finanţarea IMM-urilor nu prin instrumente financiare şi prin granturi şi am fi putut, poate, introduce şi o componentă legată de agricultură, pentru că actualul context împinge toate statele europene să caute soluţii inclusiv pentru această componentă”.
Victor Negrescu a mai spus că este convins că în perioada imediat următoare o să reuşim să trimitem, ca şi Guvern, aceste solicitări de modificări, însă trebuie să accelerăm acest proces.
”În acelaşi timp, trebuie să spun că întregul Guvern este decis să implementeze PNRR şi reformele şi jaloanele. Chiar aseară, preşedintele Marcel Ciolacu într-o emisiune tv a spus foarte clar că actualul Guvern va face tot ce este posibil pentru a implementa tot ce este prevăzut în PNRR. Mi-aş fi dorit însă ca ministerul coordonator, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, să accelereze mai mult acest proces de renegociere şi să fie, poate, pe alocuri şi mai ambiţios în ceea ce ne-am propus în a modifica, însă este bine şi aşa. Cel mai important este ca la finalul zilei să avem un plan modificat, acceptat de CE, votat în Consiliu, în aşa fel încât România să implementeze planul în totalitate până în 2026, când avem termenul pentru finalizarea cerinţelor din plan”, a completat eurodeputatul.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ