Victor Negrescu (PSD): Până acum, Guvernul a minţit că are un plan de redresare economică
Europarlamentarul Victor Negrescu a declarat, joi, că sumele pe care România va putea să le acceseze prin Planul European de Redresare Economică nu sunt rezultatul unor negocieri dintre reprezentanţii Executivului român şi cei ai Comisiei Europene, ci au fost alocaţi pe baza unui algoritm matematic. Negrescu spune că Guvernul a "minţit" până acum când a spus că are un plan naţional în acest sens.
"Nu a negociat nimeni, nu s-a bătut nimeni, această alocare financiară, undeva la 30 miliarde de euro, a revenit României în baza unei formule matematice. Şi trebuie spus că din această sumă jumătate sunt sub formă de împrumuturi şi trebuie rambursată, iar cealaltă jumătate ar urma să fie plătită într-un termen stabilit, din resursele naţionale, printr-o contribuţie eventual suplimentară, sau din taxe europene care ar urma să fie introduse. (...) Actualul Guvern ne-a minţit în primăvară, spre vară, când, la un restaurant faimos din Bucureşti, a prezentat acel plan care, de fapt, nu era plan şi nu corespundea cerinţelor europene, ulterior au spus că vor prezenta unul, dar nu au făcut-o, au prezentat doar date, care nu corespundeau cerinţelor europene", a afirmat Negrescu, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.
Conform europarlamentarului PSD, cerinţele CE care nu au fost respectate sunt consultări cu societatea civilă, sindicate, patronate, autorităţi locale, precum şi existenţa unui consens larg pe acest plan, neexistând un dialog cu celelalte partide politice.
Negrescu atrage atenția că sectorul HoReCa nu beneficiază de sprijin, în ciuda unor măsuri anunţate recent, măsuri care în alte state europene, "au fost demarate încă din prima fază a efectelor generate de pandemie şi deja au dus la efectul scontat", în timp ce, "la noi, abia acum anunţăm un potenţial plan".
"Anunţatele măsuri ale Guvernului privind sprijinirea sectorului economic sunt realizate cu întârziere şi fără o corelare reală cu nevoile adevărate din sectorul economic românesc", a afirmat europarlamentarul PSD, potrivit Hotnews.ro.
Europarlamentarul spune că Programul multianual de finanţare presupune "un efort substanţial din partea României", multe dintre sume trebuind accesate în prima parte a perioadei de finanţare.
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
108
Comentarii
Adauga un comentariu nou
19 oct, 14:34
Enwcaxopy
nsfjdesgxdyqrilergjvgheessuchengo
synthroid with phentermine zoloft interaction with synthroid what if allergic to synthroid
raspunde
18 oct, 21:38
AhrrMouse
dmqeghjrbygthnthdOpisp que es atorvastatin
atorvastatin tabs 10mg cholesterol medicine atorvastatin lipitor and memory loss
raspunde
17 oct, 00:41
JxzxSeeta
iywwrfsbzxdncusvfdOpispBtjunurnd
can furosemide damage the kidneys side effects of furosemide 20mg a nurse is preparing to administer furosemide 2 mg/kg/day
raspunde
16 oct, 21:16
Edvdaxopy
nsfjdegdyqrilergjvgheessucheqie
tenormin asma trouble sleeping+atenolol tenormin for anxiety disorder
raspunde
16 oct, 13:23
Wzwwclife
tsnikanzcwsgxhofbldOpispBtjunurne
neurontin otc neurontin tabllets 300mg gabapentin no prescription
raspunde
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x