Victor Negrescu (PSD): Până acum, Guvernul a minţit că are un plan de redresare economică

| 26 noi, 18:55

Europarlamentarul Victor Negrescu a declarat, joi, că sumele pe care România va putea să le acceseze prin Planul European de Redresare Economică nu sunt rezultatul unor negocieri dintre reprezentanţii Executivului român şi cei ai Comisiei Europene, ci au fost alocaţi pe baza unui algoritm matematic. Negrescu spune că Guvernul a "minţit" până acum când a spus că are un plan naţional în acest sens.

 

"Nu a negociat nimeni, nu s-a bătut nimeni, această alocare financiară, undeva la 30 miliarde de euro, a revenit României în baza unei formule matematice. Şi trebuie spus că din această sumă jumătate sunt sub formă de împrumuturi şi trebuie rambursată, iar cealaltă jumătate ar urma să fie plătită într-un termen stabilit, din resursele naţionale, printr-o contribuţie eventual suplimentară, sau din taxe europene care ar urma să fie introduse. (...) Actualul Guvern ne-a minţit în primăvară, spre vară, când, la un restaurant faimos din Bucureşti, a prezentat acel plan care, de fapt, nu era plan şi nu corespundea cerinţelor europene, ulterior au spus că vor prezenta unul, dar nu au făcut-o, au prezentat doar date, care nu corespundeau cerinţelor europene", a afirmat Negrescu, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.
Conform europarlamentarului PSD, cerinţele CE care nu au fost respectate sunt consultări cu societatea civilă, sindicate, patronate, autorităţi locale, precum şi existenţa unui consens larg pe acest plan, neexistând un dialog cu celelalte partide politice.
Negrescu atrage atenția că sectorul HoReCa nu beneficiază de sprijin, în ciuda unor măsuri anunţate recent, măsuri care în alte state europene, "au fost demarate încă din prima fază a efectelor generate de pandemie şi deja au dus la efectul scontat", în timp ce, "la noi, abia acum anunţăm un potenţial plan".
"Anunţatele măsuri ale Guvernului privind sprijinirea sectorului economic sunt realizate cu întârziere şi fără o corelare reală cu nevoile adevărate din sectorul economic românesc", a afirmat europarlamentarul PSD, potrivit Hotnews.ro.
Europarlamentarul spune că Programul multianual de finanţare presupune "un efort substanţial din partea României", multe dintre sume trebuind accesate în prima parte a perioadei de finanţare.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

108 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
25 sep, 23:59
NengSeeta
zxsscebbnunddOpispBtjunurni
100mg sildenafil no rx canadian buy sildenafil without prescription viagra 25mg online
15 sep, 11:24
AnioMouse
dmwboisygtthdOpisp buy generic viagra with paypal
generic viagra online canadian 20 mg sildenafil cost where to buy sildenafil 20mg
11 sep, 14:05
Jybeheessuche
rgfwwednfsddybfthgheessuchejlo
generic viagra no prescription sildenafil citrate tabllets 100mg how much is generic viagra in canada
10 sep, 07:29
JbolSeeta
iywgxcsolncusvfdOpispBtjunurno
generic brand viagra viagra canada price sildenafil mexico price
10 sep, 05:08
NbqzSeeta
zxsfasununddOpispBtjunurnf
where to buy viagra in australia viagra for sale daily viagra

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ