Victor Negrescu (PSD): Până acum, Guvernul a minţit că are un plan de redresare economică
Europarlamentarul Victor Negrescu a declarat, joi, că sumele pe care România va putea să le acceseze prin Planul European de Redresare Economică nu sunt rezultatul unor negocieri dintre reprezentanţii Executivului român şi cei ai Comisiei Europene, ci au fost alocaţi pe baza unui algoritm matematic. Negrescu spune că Guvernul a "minţit" până acum când a spus că are un plan naţional în acest sens.
"Nu a negociat nimeni, nu s-a bătut nimeni, această alocare financiară, undeva la 30 miliarde de euro, a revenit României în baza unei formule matematice. Şi trebuie spus că din această sumă jumătate sunt sub formă de împrumuturi şi trebuie rambursată, iar cealaltă jumătate ar urma să fie plătită într-un termen stabilit, din resursele naţionale, printr-o contribuţie eventual suplimentară, sau din taxe europene care ar urma să fie introduse. (...) Actualul Guvern ne-a minţit în primăvară, spre vară, când, la un restaurant faimos din Bucureşti, a prezentat acel plan care, de fapt, nu era plan şi nu corespundea cerinţelor europene, ulterior au spus că vor prezenta unul, dar nu au făcut-o, au prezentat doar date, care nu corespundeau cerinţelor europene", a afirmat Negrescu, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.
Conform europarlamentarului PSD, cerinţele CE care nu au fost respectate sunt consultări cu societatea civilă, sindicate, patronate, autorităţi locale, precum şi existenţa unui consens larg pe acest plan, neexistând un dialog cu celelalte partide politice.
Negrescu atrage atenția că sectorul HoReCa nu beneficiază de sprijin, în ciuda unor măsuri anunţate recent, măsuri care în alte state europene, "au fost demarate încă din prima fază a efectelor generate de pandemie şi deja au dus la efectul scontat", în timp ce, "la noi, abia acum anunţăm un potenţial plan".
"Anunţatele măsuri ale Guvernului privind sprijinirea sectorului economic sunt realizate cu întârziere şi fără o corelare reală cu nevoile adevărate din sectorul economic românesc", a afirmat europarlamentarul PSD, potrivit Hotnews.ro.
Europarlamentarul spune că Programul multianual de finanţare presupune "un efort substanţial din partea României", multe dintre sume trebuind accesate în prima parte a perioadei de finanţare.
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
108
Comentarii
Adauga un comentariu nou
24 aug, 23:03
JbukSeeta
iywgxoesafodusvfdOpispBtjunurni
writers for hire term paper buy online writing help for college students
raspunde
24 aug, 21:04
NbfySeeta
zxsfgxyeeddsvrnunddOpispBtjunurng
what are the 3 parts of a thesis statement critical analysis thesis research paper thesis statement
raspunde
21 aug, 21:06
Jxwwheessuche
rgfwwqeddbfthgheessuchernx
examples of a good thesis statement define thesis thesis statement length https://thesismetre.com/
raspunde
18 aug, 19:57
NcrSeeta
zxsfgxeeddsvrnunddOpispBtjunurnn
custom paper writing service KeyWord best online writing service https://papermelanin.com/
raspunde
13 aug, 21:29
NtceSeeta
zxsfgxeddsvrnunddOpispBtjunurnh
cialis at costco cheep cialis does cialis keep you hard after coming https://pocialgo.com/
raspunde
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x