UPDATE. Victor Ponta a discutat telefonic cu Joe Biden. Care au fost temele dezbătute
Victor Ponta a avut o convorbire telefonică, marţi, cu vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii Joseph Biden, la iniţiativa acestuia, informează Biroul de presă al Guvernului.
UPDATE. Premierul Victor Ponta a declarat miercuri că discuţia telefonică purtată cu vicepreşedintele SUA Joseph Biden a avut ca teme principale Parteneriatul strategic cu SUA şi colaborarea inclusiv în ceea ce priveşte operaţiunile internaţionale.
'Am avut o discuţie cu domnul vicepreşedinte Biden. Tot ieri, domnul ministru Corlăţean a discutat cu noul secretar general al NATO, domnul Stoltenberg. Nu vă pot da detalii. Vă pot preciza faptul că am discutat despre Parteneriatul strategic şi despre colaborarea noastră, inclusiv în operaţiunile internaţionale, atât. Mai mult decât asta, desigur am vorbit în calitate de vicepreşedinte al CSAT, dar şi de prim-ministru, pentru că trebuie să avem în pregătirea bugetului pe 2015 toate alocările necesare ca România şi Forţele Armate Române să poată să-şi îndeplinească toate misiunile', a afirmat Ponta la Palatul Victoria.
Premierul a adăugat că în contextul convorbirii telefonice cu Biden a reafirmat faptul că România îşi va îndeplini toate obligaţiile ca membru NATO. 'Alte detalii, fiind vorba doar de lucruri confidenţiale, le discutăm doar la CSAT', a adăugat premierul.
Premierul a precizat că discuţia cu vicepreşedintele SUA nu a vizat aspecte legate de lupta anticorupţie, întrebat în acest sens. 'Nu, nu a fost. Dacă ar fi fost, v-aş fi spus. Repet, am discutat despre Parteneriatul nostru strategic, în special despre Parteneriatul militar', a mai afirmat Victor Ponta.
Citeşte şi: Ponta depre apelativul "Mister President": Nu ştiu ce ştie vicepreşedintele Biden
Premierul Victor Ponta a avut o convorbire telefonică, marţi, cu vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii Joseph Biden, la iniţiativa acestuia.
"La data de 21 octombrie 2014, prim-ministrul României Victor Ponta a avut o convorbire telefonică cu vice-preşedintele Statelor Unite ale Americii Joseph Biden, la iniţiativa acestuia. Cei doi înalţi oficiali au discutat despre modalităţile de dezvoltare a Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii. Au fost abordate, în cadrul dimensiunii politico-militare şi de securitate a Parteneriatului Strategic, teme actuale de pe agenda de securitate internaţională, inclusiv problematica situaţiei din Afganistan şi pregătirea Misiunii "Resolute Support" a NATO care va înlocui Misiunea ISAF începând cu anul 2015", se arată într-un comunicat.
Sursa citată mai precizează că premierul Victor Ponta a reafirmat faptul că România este şi va rămâne un partener strategic de încredere al SUA, precum şi determinarea părţii române pentru consolidarea şi dezvoltarea în continuare a Parteneriatului Strategic bilateral.
„Am reafirmat un lucru pe care, de altfel, reprezentanţii SUA îl ştiu foarte bine şi cei ai NATO, că România îşi va îndeplini toate obligaţiile ca membru NATO şi partener în parteneriatul strategic cu SUA. Alte detalii, fiind vorba de lucruri confidenţiale le discutăm doar la CSAT”, a declarat astăzi Victor Ponta.
Citeşte şi: Joe Biden: România a fost mereu un aliat de încredere pentru SUA