Victor Ponta: am deschis uşi pentru economia românească
Premierul Victor Ponta a declarat, într-un interviu acordat marţi Agerpres , că, prin turneul său asiatic, a deschis mai multe uşi pentru economia românească. Fiecare vizită în cele patru state - Azerbaidjan, Uzbekistan, Kazahstan şi China - s-a soldat cu rezultate concrete, a subliniat premierul.
"În fiecare ţară putem vorbi de lucruri foarte concrete: în Azerbaidjan în mod sigur de accelerarea proiectului AGRI, cu gazele lichefiate, şi de faptul că i-am convins pe cei de la SOCAR să mai vină o dată în România, să analizeze problema Oltchim. În 2009, când au vrut ei să cumpere Oltchim, n-a vrut România şi rău am făcut. Dacă eram deştepţi atunci, puteam să nu mai avem problema Oltchim", a spus premierul Victor Ponta.
De asemenea, şeful Executivului a făcut o trecere în revistă a celor importante rezultate din turneul său efectuat în cele patru state.
"În Kazahstan, prin faptul că am rezolvat diferendul de ani de zile cu Rompetrol - nu doar încasăm banii pe acţiuni, dar un miliard de dolari este fondul special de investiţii în România al Kazahstanului. În Uzbekistan, cu o zi înaintea prezenţei mele, în pregătirea vizitei mele, au fost firmele româneşti, care pot participa la proiectele de IT din această ţară, proiectele de infrastructură, iar în China am avut ocazia să discutăm cu cele două mari companii de telecomunicaţii - Huawei şi ZTE, care îşi extind investiţiile în România şi fac din România în perioada următoare centru pentru toate afacerile din Europa, iar în zona de energie e un proiect în derulare la Rovinari - un miliard de dolari, investiţie chineză".
Despre Huawei şi ZTE
"Este vorba de investiţii cifrate la câteva sute de milioane de euro, înseamnă recrutarea în continuare a forţei de muncă de pe plan local, pentru că ei sunt foarte mulţumiţi de calitatea românilor care lucrează în compania lor: sunt tineri, foarte bine pregătiţi şi foarte performanţi. Înseamnă practic şi investiţii în infrastructura efectivă a reprezentanţelor din România, pentru că aşa cum v-am spus amândouă companiile urmează să dezvolte centrul din România ca unul de mentenanţă sau de security pentru toate operaţiunile din Europa, ceea ce nu-i deloc puţin lucru, pentru că operaţiunile celor două grupuri se ridică la multe sute de milioane, dacă nu chiar miliarde de euro", a subliniat premierul.
Investiţii în energie
"Prezenţa în luna iulie a celei mai mari companii de energie (China Nuclear Electric - n.r.) pentru a studia în mod foarte serios implicarea lor în construcţia grupurilor 3 şi 4 de la Cernavodă mai înseamnă câteva miliarde de euro. Eu cred că e o zonă a lumii în care relaţiile politice sunt foarte importante, pentru că pe baza acestora se construiesc relaţii economice, şi nu invers. Faptul că am reamintit că există România - se cam uitase în ultimii ani - şi faptul că peste tot reacţiile politice şi mai departe, în jos, spre zona economică, au fost pozitive m-au făcut optimist că în perioada care urmează încep să apară rezultate. Trebuie să fim însă consecvenţi şi nu trebuie să mai dispărem de pe harta lumii cum am dispărut în ultimii ani", a menţionat premierul.
Discuţii cu SOCAR
"Am reiterat faptul că, chiar dacă proiectul Nabucco nu se face în această perioadă, asta nu înseamnă că nu trebuie să avansăm cu alte proiecte, cum e proiectul AGRI - gaze lichefiate - din Azerbaidjan, prin Georgia spre România, spre Europa şi, de asemenea, am arătat încă o dată dorinţa noastră de a-i convinge pe cei de la SOCAR să vină din nou în România. Au fost o dată, acum câţiva ani, n-au fost primiţi. Acum, când avem noi nevoie de sprijin, ne rugăm noi de ei. Faptul că mi-au confirmat că în septembrie sunt dispuşi să vină din nou în România, să vadă dacă producţia Oltchim poate fi integrată cu cea din fabrica pe care au achiziţionat-o în Turcia e un semn bun. Nu vreau însă să mă bucur înainte de a avea mai mult decât atât", a mai spus Victor Ponta.