VICTOR PONTA, anunţ important despre ce va face când va veni în ţară

| 29 iun, 09:18

Victor Ponta a anunţat că în prima zi când se va întoarce în ţară va merge la audieri la DNA în dosarul în care este urmărit penal.

Totodată, premierul a declarat că nu exclude nicio variantă în acest caz, inclusiv punerea sa sub control judiciar.

În acelaşi timp, prim-ministrul a mai adăugat că dacă ar fi făcut aceleaşi afirmaţii ca procurorii de acum, ar fi fost eliberat din funcţie pe vremea când ocupa poziţia de magistrat. 

Întrebat în cadrul emisiunii "Ultimul cuvânt" de duminică seara în ce fază se află dosarul în care este cercetat, Ponta a spus că este "faza de urmărire penală, având în vedere că au trecut 8 ani de atunci, în prima zi când vin în ţară sigur că mă duc şi la procuror".

Cât despre o viitoare decizie a DNA în dosarul său, premierul Victor Ponta se aşteaptă la orice. 

"Deja noi trăim într-o altă realitate juridică. Dacă eu acum , când eram procuror, aş fi făcut afirmaţiile care se fac în zilele astea, m-ar fi dat afară imediat şi mi-ar fi spus că nu am trecut pe la facultatea de drept. Acum se pot face orice fel de afirmaţii si mergem mai departe", a precizat premierul.

 

Citeşte şi: Surse: Victor Ponta va sta în Turcia încă o săptămână pentru recuperare

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
29 iun, 14:41
marginean
Ponta inconstient
ar fi vrut sa vina Johannis la el in Turcia cu Taromul si sa-l intrebe: tu ce parere ai Viorele? sau te doare piciorusul si nu poti raspunde, lasa culca-te ca mai vin maine..
Dasca n-ar fi asa de tanar, as zice ca e senil, dar asa...

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ