VICTOR PONTA CANDIDAT. Își face Dreapta românească un adversar din ortodoxism?

| 03 aug, 2014

VICTOR PONTA CANDIDAT. De la Congresul național al PSD de marți, atunci când Victor Ponta și-a anunțat oficial candidatura la prezidențiale, o nouă temă și-a făcut apariția în spațiul public românesc.

VICTOR PONTA CANDIDAT. Nemaiavând cu ce să atace actuala putere, politicienii și jurnaliștii din opoziție s-au agățat de câteva fraze din discursul ținut la Craiova de liderul PSD, încercând să demonstreze cât de retrograd ar fi premierul atunci când a declarat următoarele: "Nu cred că un candidat la funcţia de preşedinte al României are o problemă dacă nu este ortodox sau nu e de etnie română. Cred că are exact aceleaşi drepturi cu mine. Dar vreau un lucru şi îl spun de fiecare dată: nu vreau să mă acuze nimeni sau să spună că e un defect faptul că sunt român sau ortodox în ţara mea."

 

CITEȘTE ȘI: VICTOR PONTA CANDIDAT. Dan Șova îi replică lui Cătălin Predoiu, pe tema Klaus Iohannis

 

Este evident că idea susținută de premier a fost aceea că într-o societate modernă, cum ar trebui să fie cea românească, problema religioasă sau etnică nu trebuie să conteze în lupta politică, dar că asta nu înseamnă că majoritatea ar trebui să abdice de la un set de valori definitorii pentru ea. În schimb, pentru aşa-zişii simpatizanţi ai dreptei, declarația lui Victor Ponta constituie un atac nejustificat la persoana lui Klaus Iohannis, liderul PSD fiind acuzat că încearcă să exploateze electoral teme etnico-religioase.

Astfel, din seria de atacuri pornită de marți la adresa premierului face parte și o postare pe fecebook a lui Daniel Funeriu care a ținut să precizeze că: "Biserica Ortodoxă este, ÎN PARTE, infiltrată cu oameni în soldă sovietoidă, care se află majoritar în Moldova și Oltenia. Asta este cheia introducerii ortodoxiei ca temă de campanie de către Ponta. Mesajul adevărat este următorul: „dragă Rusie, spune-le preoților pe care-i controlezi să-și convingă enoriașii să mă voteze și dau eu la schimb ce vreți voi”.

Trecând peste fantasmagoricul afirmației lui Funeriu, vedem că din punctul de vedere al unui exercițiu de manipulare, ea are de toate. Astfel, fostul ministru al Educației leagă tema ortodoxiei de ruso-fobia existentă în societatea românească, încercând probabil să ne sperie cu modul în care Victor Ponta ar încearca să obțină sprijinul Bisericii Ortodoxe Române controlată de la Moscova. O teorie a conspirației mai departe de adevăr nici că ar fi putut scoate un personaj care își datorează întreaga carieră politică modului în care încerca, în urmă cu  mai mulți ani, să ne explice cum stătea treaba cu pixelul albastru.

 

CITEȘTE ȘI: TRAIAN BĂSESCU. Ce fel de tineri îi plac preşedintelui Băsescu

 

Mai grav este însă modul în care liderii de dreapta s-au raportat la declarația lui Funeriu, până acest moment nimeni din această parte a spectrului politic neavând o atitudine critică la adresa reprezentantului PMP. Astfel, aceeași dreaptă care l-a atacat constant în ultimele zile pe Victor Ponta, vorbind despre modul în care premierul ar încerca exploatarea temelor religioase și etnice în campania pentru prezidențiale, acum tace în mod suspect. În loc să se dezică de o declarație atât de halucinantă încât cel care a exprimat-o ar trebui să se retragă singur din sfera publică, liderii opoziției continuă să discute despre cât de iresponsabil este premierul.

 

CITEȘTE ȘI: VICTOR PONTA CANDIDAT. Recomandarea lui Cătălin Predoiu pentru Victor Ponta

Acest comportament devine astfel ilustrativ pentru strategia electorală a dreptei, care pare dispusă să transforme orice subiect într-o serie de atacuri dure și fără bază reală la adresa liderului PSD Victor Ponta. Construind aceste furtuni într-un pahar cu apă, opoziția speră probabil să câștige prezidențialele, indiferent de ce categorii de români cad pradă jignirilor pe care le proferează oameni de teapa lui Funeriu. Desigur, în aceste circumstanțe este foarte greu de crezut că dreapta va avea în final de câștigat.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
04 aug, 2014
dinu
VVP & ortodoxism=0
Victor tonta crede in ortodoxism si in D-zeu exact atat cat crede si tatucul sau, iliescu. Ce face el, e "gargara" pe care le-o da alora care , mai saraci cu duhul si fara multa educatie nu stiu sa-l citeasca pe plagiator. Sa fii "dus cu zaharelul" in secolul XXI este tipic doar Romaniei .Iar cand o gasca de jurnalisti contribuie din plin la spalarea pe creier a alora multi si prosti este grav, pt ca distrugeti nu un om , voi distrugeti o tara!!!

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ