Victor Ponta, despre arestrea cumnatului său: M-a marcat foarte tare
Victor Ponta a declarat că l-a marcat "foarte tare" arestarea cumnatului său, Iulian Herţanu, şi a arătat că nu ar trebui ca cineva să stea la închisoare doar pentru că este cumnatul premierului. Ponta a mai spus că arestarea preventivă a devenit regula şi nu excepţia şi că nu este de acord cu aceasta, dacă nu este vorba de infracţiuni cu violenţă.
Premierul Victor Ponta a precizat, într-un interviu pentru B1TV, că arestarea cumnatului său, l-a marcat la nivel personal.
"M-a marcat foarte tare. Şi la nivel personal. Politic pot să zic că sunt deja obişnuit. Personal, în condiţiile în care s-au spus atât de multe minciuni scurse în presa prin surse. Nu e nimic din ce s-a publicat", a declarat Victor Ponta.
"Important este că acel om nu are un nume. Pe el îl cheamă cumnatul lui Ponta. Or, el este un om care e căsătorit (...) Nu ar trebui să stea în închisoare pentru că e cumnatul lui Ponta, ci pentru faptele lui (...) Nu o să joc niciodată scenete de doi bani, între justiţie şi cumnatul meu, aleg justiţia. Justiţia îşi face treaba cu şi fără mine", a adăugat premierul.
Ponta a explicat că starea normală de judecată este starea de libertate, iar starea de arest preventiv trebuie aplicat doar când este vorba de infracţiuni cu violenţă.
"Acum regula a devenit arestul preventiv şi excepţia este lăsarea în libertatea, ceea ce este din punctul meu de vedere o greşeală. De ce am ajuns să considerăm că arestul preventiv e starea de normalitate? Asta cred şi nu este niciun fel de atac la nimeni, nu mi-am schimbat părerea de când eram procuror", a spus Ponta.
Întrebat de ce niciun parlamentar PSD nu a fost sancţionat în condiţiile în care, în luna februarie, afirma că aceia care vor vota împotriva ridicării imunităţii unui parlamentar vor fi sancţionaţi pe linie de partid, Ponta a răspuns că el a transmis atunci doar că există o decizie de principiu în acest sens, iar la remarca moderatorului că nimeni nu a fost totuşi sancţionat, liderul PSD a afirmat: "Nici nu cred că va fi, pentru că, până la urmă, cum votează fiecare, fiecare îşi asumă".