Victor Ponta, despre măsurile care pot fi aplicate mai repede: Vreau să mergem pe partea de sprijin social
Guvernul va stabili la rectificarea bugetară care dintre măsurile a căror aplicare a fost amânată pot fi introduse mai repede, a anunţat miercuri premierul Victor Ponta, la şedinţa de guvern.
Victor Ponta a declarat că, în măsura în care se vor devansa măsuri amânate, prioritate vor avea cele cu caracter social.
"Urmează să vedem în luna octombrie, o dată cu rectificarea bugetară, ce măsuri din cele amânate pot să intre în vigoare mai repede, în funcție de cum stăm exact cu datele execuției bugetare, cu încasările suplimentare, cu ANAF-ul care, dacă o ține ritmul ăsta, o să avem un excedent extrem de important pe care putem să îl folosim. (...) Vreau să mergem pe partea de sprijin social. Intră în vigoare la 1 octombrie mărirea de salarii în sectorul sanitar. Vreau să spun foarte clar că ne vom ține de cuvânt și vom devansa tot ce ține de devansat pe zona de educație", a precizat Ponta la începutul ședinței săptămânale a Executivului.
Premierul a adăugat că, în condițiile în care se găsesc resurse suplimentare pentru personalul din Educație și Sănătate, e nevoie ca și calitatea serviciilor medicale și de educație să crească.
"Cereți mai multă calitate în actul medical și de educație. (...) Avem bani mai mulți și avem pretenții mai mari și de la Sănătate și de la Educație", a subliniat Victor Ponta.