Victor Ponta, despre pensiile speciale pentru parlamentari

| 17 apr, 19:51

Premierul Victor Ponta a evitat vineri să cometeze subiectul pensiilor speciale pentru aleși. Când un jurnalist i-a adresat o întrebare pe acestă temă, șeful Guvernului a spus că se ocupă ”de pensiile celor aproape şase milioane de pensionari din România”, relatează B1TV.

”Eu mă ocup şi răspund, şi uite asta, dacă mă aude toată lumea nu e rău, mă ocup de pensiile celor aproape şase milioane de pensionari din România şi am avut grijă ca atât timp cât am fost prim-ministru, şi vă garantez acest lucru, să nu le taie nimeni cu niciun leu, ci, dimpotrivă, să aplicăm legea şi în fiecare an să fie pensii mai mari”, a declarat Victor Ponta, aflat în Bistriţa-
Năsăud, unde a participat la inaugurarea sediului Primăriei oraşului Beclean.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, care prevede pensiile speciale ale parlamentarilor, a fost depusă joi la
Camera Deputaţilor şi este semnată de 255 de deputaţi şi senatori, din toate partidele parlamentare.

Potrivit proiectului, deputaţii şi senatorii vor avea dreptul după exercitarea mandatului, la cerere, la împlinirea vârstei standard, la o indemnizaţie lunară pentru activitatea de parlamentar, de indemnizaţie urmând să beneficieze doar cei care nu mai au calitatea de parlamentar.

 

Citeşte şi: ŞOCANT! Cum explică un senator de ce vrea pensie specială: “Ca o compensaţie pentru ce trebuie să suportăm”

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ