Victor Ponta: E bine să facem lucrurile înainte, dar de acum trebuie să evităm asemenea tragedii

| 31 oct, 13:31

Premierul Victor Ponta a declarat sambata, intr-o sedinta de Guvern de urgenta ca din punct de vedere medical in acest moment exista tot ceea ce este necesar pentru a fi ingrijite victimele tragediei din Clubul Colectiv. Acesta a facut apel la liderii de opinie si la cei politici sa lase 'orice rau' si sa vada impreuna cum pot fi evitate astfel de tragedii.

 

Iată declaraţiile premierului Ponta:

Suntem momente în care trebuie să lăsăm orice ne desparte și să ajutăm victimele. Cu siguranță Parchetul va stabili responsabilitățile penale. În ceea ce ține de guvern, vom verifica încă o dată. Intervenția a avut loc în 11 minute de la primul telefon la 112. O mobilizare extraordinară. Le mulțumesc celor de la SMURD, de la Pompieri și medicilor. Acum avem tot ceea ce ne trebuie. Orice este nevoie, dacă rămânem fără, anunați imediat și asigurăm resursele necesare. Avem foarte mulți vecini, prieteni, care ne-au informnat că ne pot oferi ajutorul.

Urmează să identificăm toate victimele, altele decât românii. Putem să asigurăm imediat transportul către țara respectivă.

Întotdeauna e bine să facem înainte lucrurile, dar de acum înainte tot ce ține de o verificare la maximum a condițiilor din localuri de acest gen, trebuie să facem pentru a evita astfel de tragedii.

La final o să aprobăm proiectul de hotărâre de declararea doliului național în zilele de 31 octombrie, 1 și 2 noiembrie.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ