Victor Ponta: Este linişte în Guvern, este linişte în coaliţie. Până şi preşedintele e liniştit

| 19 dec, 2013

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la Sibiu, că este "linişte" în Guvern şi în coaliţie şi că "până şi preşedintele e liniştit acum", apreciind că seara trecută a fost una bună pentru că s-a rezolvat problema bugetului, transmite Mediafax.


"Avem linişte în Guvern, în coaliţia de guvernare, până şi preşedintele e liniştit acum şi sfârşim un an care a fost foarte bun din punct de vedere economic. Începem un an care sper să fie şi mai bun decât ăsta. Cred că seara trecută (miercuri seară - n.r.) chiar a fost o seară bună, pentru că avem buget, avem linişte şi putem şi noi să stăm de sărbători şi să ne bucurăm de sărbători cu familia", a afirmat Victor Ponta, la inaugurarea lotului patru al autostrăzii Sibiu-Orăştie.

Miercuri, înaintea şedinţei de guvern, Ponta a avut discuţii atât cu liderii PNL, cât şi cu preşedintele Băsescu, surse oficiale declarând că s-a discutat despre buget.

Înainte de a merge la sediul PNL, Ponta a avut, la sediul Guvernului, o discuţie cu mai mulţi miniştri PSD şi PNL, precum şi cu liderul PC, Daniel Constantin, mai mult de două ore, legat de situaţia de la TVR, dar nu a ajuns la un acord, astfel că a vrut să vorbească cu liderul PNL, Crin Antonescu.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, miercuri seară, că a promulgat bugetul de stat pe anul 2014.

"Am convocat această mică declaraţie de presă pentru a informa că am promulgat Bugetul de Stat. Am făcut acest lucru pentru că Guvernul a fost de acord să amâne cu trei luni intrarea în vigoare a accizei pe carburant, motorină şi benzină. Faţă de 2,4 miliarde, cât era prevăzut în Bugetul de Stat venituri din această taxă, suspendarea aplicării pe trei luni însemană 600 de milioane de lei mai puţin în bugetul de stat, foarte mică în raport cu excesele din buget, şi care pot fi ajustate în foarte multe zone din Buget unde sunt bani în exces, fie că vorbim de banii de la Ministerul domnului Dragnea, de la Serviciul datoriei externe, de la minimalizarea unor încasări, cum e taxa pe stâlp", a spus Băsescu, miercuri, la Cotroceni.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ