Victor Ponta, în Republica Moldova. Premierul se întâlneşte cu Iurie Leancă

| 29 apr, 2014

Premierul Victor Ponta şi omologul său moldovean, Iurie Leancă, s-au întâlnit în localitatea Floreni din Republica Moldova şi au venit în satul Sculeni, raionul Ungheni, pentru a marca eliminarea vizelor europene pentru cetăţenii moldoveni.

Cei doi oficiali au ajuns la Sculeni pentru a discuta cu locuitorii, discursurile fiind susţinute pe un stadion rural cu trei gradene, pline cu şcolari şi localnici.

Ponta şi Leancă vor merge şi la punctul de trecere al frontierei Sculeni, spre România, împreună cu câţiva cetăţeni ai Republicii Moldova care vor traversa frontiera peste Prut, fără vize, în baza pașaportului biometric.

Începând cu 28 aprilie 2014, cetățenii Republicii Moldova care dețin pașapoarte biometrice pot călători fără vize în Uniunea Europeană. De eliminarea vizelor beneficiază doar cetăţenii moldoveni care deţin un paşaport biometric.

Ridicarea vizelor nu înseamnă că moldovenii vor putea intra în spaţiul Schengen pentru a munci, ci doar în scopuri turistice, pentru o perioadă de 90 de zile.

Negocierile dintre UE şi Republica Moldova pentru liberalizarea vizelor au început în iunie 2010.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

31 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
29 apr, 2014
muscalu.mihaela
crin antonescu
Ponta inca se foloseste de imaginea USL pentru a induce oamenii in eroare cu scopul de a castiga voturi si simpatizanti.Ponta este un personaj rau pentru Romania.Acesta este capabil sa puna deoparte interesele comunitatilor locale si ale tarii pentru interesele personale. Romania are nevoie de oameni care sa reprezinte si sa apere cu demnitate interesele romanilor, de un presedinte bun. Trebuie sa mergem cu totii la VOT !!!!!! . TREBUIE SA VOTAM PNL LA ALEGERILE EUROPARLAMENTARE SI PREZIDENTIALE !!!!!!
29 apr, 2014
Mario
rn
Cu toate ca in campania din 2012 a fost de acord cu propunerile PNL de reducere a CAS-ului cu 5 puncte procentuale si scutirea impozitului pe profitul reinvestit, Ponta continua sa ignore asumarea acestor masuri vitale pentru mediul de afaceri. Acesta declara ca vrea justitie independenta, dar a numit-o pe Codruta Kovesi la DNA si a impartit influenta in justitie cu Traian Basescu. Pe de alta parte a promis cu nerusinare in campanie ca va face dreptate pana la capat pentru toti romanii satui de coruptie, dar tot el este preocupat de protejarea coruptilor din PSD, refuzand sa se delimiteze de Adrian Duicu, Radu Mazare si ceilalti baroni care au sufocat comunitatile locale din Romania.
29 apr, 2014
Aadela adela
............
Domnule Ponta sunteti preocupat doar de protejarea coruptilor din PSD!!? Laudatii pe acestia!!!!
29 apr, 2014
Ali
....Rusine...
Ponta este un ipocrit in toate declaratiile lui la adresa PNL. Pnl-ul a vrut binele tarii si Ponta a respins toate initiativele liberalilor. Ponta face presiuni in tara ca sa fure deputati, primari, cnsilieri etc din PNL. Daca esti liberal, liberal mori. Cazurile de traseism politic din PNL in PSD sunt cazuri izolate cu caracter miselesc. Acesti traseisti nu au fost liberali decat cu numele. Consider ca dupa ce se vor linisti apele, PNL-ul o sa ramana doar cu oameni ce aduc cinste tarii si a partidului lor. PNL-ul merita sa ajunga la guvernare si sa dea un presedinte Romaniei.
29 apr, 2014
Alin
as
Desi in 2011 considera ca UNPR este un partid format din tradatorii lui Traian Basescu si ca nu reprezinta decat o anexa a PD-L,ca si presedintele,Victor Ponta l-a reevaluat pe Gabriel Oprea si l-a numit vicepremier si ministru.Partidul National Liberal a ramas loial romanilor care au votat Uniunea Sociala Liberala in 2012.PNL cere respectarea promisiunilor facute in campanie,implementarea programului de guvernareal USL si independenta reala pentru justitie.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ