Victor Ponta, la DNA. Premierul a depus documente UPDATE
Victor Ponta a ajuns marţi dimineaţă la DNA, informează RomâniaTV. El nu a stat mult, la ieşire declarând că a adus documente în apărarea sa.
UPDATE. Victor Ponta a postat pe pagina lui de Facebook setul de documente pe care l-a depus la DNA în apărarea sa. Este vorba despre o hotărâre a Curţii Europene de Justiţie. Premierul susţine în apărarea sa că, atât timp cât taxele aferente contractului dintre cabinetul său de avocatură şi cel al lui Dan Şova s-au plătit, nu contează ce servicii au fost prestate între cele două entităţi.
Ponta a mai precizat că speţa judecată de Curtea Europeană de Justiţie este identică cu a lui şi deciziile Curţii sunt obligatorii în toate statele UE.
"Azi am solicitat să pot depune la DNA, la dosarul în care sunt acuzat, un document nou care influențează fundamental desfășurarea în continuare a cercetărilor.
Este vorba despre o hotărâre emisă de Curtea de Justiție a UE, în 3 septembrie 2015, pronunțată în cauza C-463/14. Curtea arată, pe scurt, că atât timp cât s-au respectat toate obligațiile contractuale și s-au plătit toate taxele la stat, nu are importanță dacă beneficiarul a apelat efectiv sau cât de des a apelat la serviciile prestatorului.
Speța respectivă este identică cu speța în care sunt implicat. Deciziile Curții sunt obligatorii pentru toate Statele Membre!
Procurorul susține că eu nu am prestat suficiente servicii de consultanță și că astfel s-a produs un prejudiciu de către "Șova și Asociații" de 51.000 lei. Eu susțin că am prestat (și am și plătit cei 51.000 datorați bugetului de stat).
Decizia Curții arată însă că această discuție este irelevantă din punct de vedere juridic:
Art. 49 din Decizie - "Curtea a decis că Directiva TVA trebuie interpretată în sensul că noțiunea de 'prestare de servicii' cuprinde contractele de abonament privind prestarea de servicii de consultanță unei intreprinderi, în special de natură juridică, comercială și financiară, în cadrul cărora prestatorul s-a pus la dispoziția beneficiarului pe durata contractului. În ceea ce privește contractele de abonament privind prestarea de servicii de consultanță precum cele în discuție în litigiul principal, Directiva TVA trebuie interpretată în sensul că faptul generator al taxei și exigibilitatea acesteia intervin la expirarea perioadei pentru care s-a convenit plata, fără să prezinte importanță dacă beneficiarul a apelat efectiv sau cât de des a apelat la serviciile prestatorului", a scris Ponta pe Facebook.
UPDATE. Victor Ponta a declarat, marți, la ieșire din sediul DNA, că a venit să depună o decizie a Curții Europene de Justiție referitoare la contractele de consultanță juridică, document care, în opinia sa, demonstrează că procurorii anticorupție nu au un caz împotriva sa.
"Am vrut să depun, pentru că e important pentru cauză, decizia Curții Europene de Justiție dată în 3 septembrie, care lămurește foarte clar ce se întâmplă cu contractele de consultanță juridică: "o prestare de servicii, precum cea în discuție, și care este remunerată prin plata periodică a unor sume forfetare trebuie considerată efectuată în perioada la care se raportează plata, indiferent dacă prestatorul a furnizat sau nu a furnizat (serviciile — n.r.). Eu zic că am făcut activitate, procurorul zice că n-am făcut, Curtea Europeană de Justiție zice să ne vedem de treabă amândoi, pentru că, atât timp cât s-au plătit taxele, e în regulă", a afirmat prim-ministrul.
Potrivit lui, din punctul de vedere al Curții Europene de Justiție, "nu avem un caz aici".
Victor Ponta a venit fără avocat, precizând că a vrut să-i explice procurorului de ce a depus acest document la dosar. Premierul a adăugat că procurorul de caz nu a avut timp să-l primească și că acesta urmează să studieze această decizie a Curții Europene de Justiție.
Ponta este cercetat de DNA pentru infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată și spălarea banilor, la data faptelor avocat, în același dosar cu fostul ministru Dan Șova, acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală în formă continuată și spălare de bani.
La intrarea în sediul DNA, el le-a declarat jurnaliștilor că a venit să depună un document la dosar.
Victor Ponta a spus în urmă cu câteva zile că există o sentinţă a Curţii Europene de Justiţie, într-un caz similar cu al lui, din Bulgaria, în care plângerea împotriva unui avocat a fost respinsă după ce acesta a demonstrat că a prestat serviciile pentru care fusese plătit.