Victor Ponta la inaugurarea Autostrăzii Vestului: Pentru prima dată suntem conectați prin autostradă de UE
Premierul Victor Ponta participă sâmbătă la inaugurarea lotului doi al autostrăzii Nădlac-Arad și la inaugurarea punctului de trecere a frontierei Nădlac 2. În acest context, premierul a declarat că în acest an se vor da în folosință loturile de autostradă până la Logoj și că din 2016, din Ungaria și până dincolo de Sibiu se va circula pe autostradă.
”Vreau să vă confirm că anul acesta se dau în folosință loturile până la Lugoj și lotul unu, după Lugoj, iar anul viitor, din Ungaria până dincolo de Sibiu vom merge pe autostradă. Bucata cea mai grea și mai importantă, și anume Sibiu - București, a fost aprobată ieri, este pe primul loc în proiectele de infrastructură rutieră, finanțate de Comisia Europeană. S-au finalizat și contestațiile și parctic s-a început lucrul la studiul de fezabilitate”, a declarat Victor Ponta.
”În aceste condiții, cred că sunt 24 de ore extrem de importante, pentru faptul că ieri, poate au fost alte subiecte politice, dar cel mai important subiect pentru România este faptul că de ieri avem la dispoziție, semnat, aprobat, 12 miliarde de euro pentru infrastructura din România, iar de azi, prima dată, în istoria noastră, suntem și noi conectați prin autostradă de Uniunea Europeană. În aceste condiții, vreau să rămânem acest Guvern, nu doar cu faptul că am dat pensii, salarii, că am scazut TVA, ci că, în sfârșit, după 25 de ani se fac lucruri concrete pentru infrastructura din România. Dacă reușim și acest lucru o să rămânem așa cum trebuie în istoria guvernelor”, a mai spus Ponta.
Premierul a refuzat să răspundă la întrebările jurnaliștilor legate de faptul că președintele Klaus Iohannis a întors vineri în Parlament legea referitoare la pensiile speciale ale aleșilor.
”O să vă dezamăgesc foarte tare, dar având în vedere că ieri nu s-a vorbit decloc în presă despre 12 miliarde de euro, s-a vorbit despre altceva pentru că eu am vorbiot despre altceva. Azi nu mai fac greșeala asta, azi vă vorbesc numai de infrstructură ca să fiți obligați să vorbiți despre ce e important și anume despre autostăzi pentru oamenii din țara asta. După care, de luni, ne întoarcem la subiectele politice”, a mai spus Ponta.
Lotul doi al autostrăzii are o lungime totală de 16 kilometri însă șase kilometri au fost deschiși circulației în decembrie 2014, odată cu primul lot. Acum, prin punerea în circulație se va face legătura între autostrada A1 și M43 din Ungaria.
Lucrările la autostradă au fost deschise în octombrie 2011, termenul de execuție, fixat la acea dată între partea română și constructori, fiind de un an și jumătate. CNADNR a reziliat la un moment dat contractele inițiale, o dată din cauza întârzierilor constructorului care se ocupa de primul lot și apoi din cauza falimentului contructorului care urma să se ocupe de lotul al doilea.
Noul punct de frontieră se află situat la aproximativ 10 kilometri de Vama Nădlac, situată pe DN7 și cea mai mare, până în acest moment, de la granița cu Ungaria. Este vorba despre un punct de trecere a frontierei modernizat care are 20 de benzi de circulație, câte zece pe fiecare sens, și câte zece cabine duble în care vor sta polițști de frontieră din România și Ungaria.
Dintre cele zece benzi de pe fiecare sens, patru sunt pentru autoturisme, patru sunt destinate autovehiculelor care transportă mărfuri, iar două sunt pentru autocare.
Camerele instalate la cabinele de control vor identifica în mod automat numerele de înmatriculare ale mașinilor, iar programele informatice afișează în mod automat dacă mașina este furată sau are vigneta plătită.
Citeşte şi: Victor Ponta inaugurează Autostrada Vestului în cârje