Victor Ponta: Nu o să votez cu doamna Lasconi. Cu cine votez, dacă votez, o să vă spun duminică

| 03 dec, 18:30

Fostul premier Victor Ponta (PSD) spune că duminică nu va vota cu Elena Lasconi întrucât consideră că nu este pregătită şi capabilă să exercite o funcţie atât de importantă”. Întrebat dacă totuşi Călin Georgescu este pregătit, Ponta a spus: „Nici atât! Asta e părerea mea şi am dreptul la ea în mod democratic”.

 

„Eu am susţinut decizia luată de toată conducerea PSD legată de faptul că în turul doi noi nu avem un candidat şi nu e cazul să spunem noi, de la Bucureşti, fiecărui votant PSD ce să facă, din două motive: în primul rând că votantul PSD nu ne-ar asculta pe noi, ci ar vota tot ce crede el că e mai bine, iar PSD, ca cel mai mare partid din Parlament, are obligaţia să păstreze un anumit echilibru pentru viitor”, a declarat, marţi, la Digi24, Victor Ponta.
La întrebarea pe cine votează în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, Ponta a răspuns: În primul rând, respect decizia PSD pentru că am participat la luarea acesteia. Pot să vă spun, în acest moment, cu cine nu votez. Nu o să votez cu doamna Lasconi din motivele pe care le-am spus mai devreme. Cu cine votez, dacă votez, o să vă spun duminică”.
Întrebat dacă crede că votantul PSD va alege Călin Georgescu, Ponta a răspuns: Nu pot vorbi în numele tuturor votanţilor PSD, dar cei cu care am intrat în legătură şi în campanie, inclusiv lideri de partid, cu o singură excepţie, toţi mi-au spus că nu ar vota-o pe doamna Lasconi”.
Despre posibilele motive ale acestora, Ponta a spus că fiecare are propriile lui convingeri şi că cei cu care a vorbit nu i-au motivat în vreun fel alegerea, dar că el, personal, nu o consideră pe Elena Lasconi „pregătită şi capabilă să exercite o funcţie atât de importantă”.
„De asta nu am votat-o nici în primul tur, ci am votat Marcel Ciolacu”, a spus Ponta.
Întrebat dacă, în schimb, Călin Georgescu este pregătit, Ponta a răspuns: „Nici atât! Asta e părerea mea si am dreptul la ea in mod democratic”.
La insistenţele jurnalistului Digi24 că este logic că, dacă nu votează cu Lasconi şi votează duminică, atunci înseamnă că va vota cu Călin Georgescu, în condiţiile în care nu există un al treilea candidat pe listă, Ponta a răspuns: „Am spus foarte clar că nu votez cu doamna Lasconi, am spus că dacă voi vota duminică, o să vă spun. Candidatul meu a fost Marcel Ciolacu, nu este pe listă”.
Referitor la varianta de a-şi „anula” votul, Ponta a răspuns: „Categoric da! Eu am spus că nu votez Elena Lasconi, nu am spus că votez cu cineva”.
Întrebat, ca fost premier al României, într-o ţară membră UE şi NATO, ce ar însemna pentru România un regim Călin Georgescu, Victor Ponta a răspuns: „Eu sunt convins că România nu e în situaţia Moldovei, care nu e ţară membră UE şi NATO. România e ţară UE, e ţară NATO şi acesta e un lucru foarte bun, şi vom rămâne în continuare membri ai UE şi NATO, ceea ce e foarte bine. Şi Marcel Ciolacu, ca premier si ca lider al PSD, nu doar că a zis, dar a făcut tot timpul tot ceea ce trebuia în sens pozitiv privind  apartenenţa României la UE şi NATO (...). Nu fac parte în niciun fel din cercul domnului Călin Georgescu, nu ştiu să vă răspund. Vă rog să-l întrebaţi pe el”.
Referitor la decizia PSD de a le lăsa votanţilor PSD libertatea de a alege duminică pe cine doresc, fără să le traseze o anumită direcţie, Victor Ponta a spus că PSD aşa a procedat „tot timpul”. „PSD nu a mai câştigat alegeri prezidenţiale din 2000 încoace, dar PSD a guvernat bine, din punctul meu de vedere, şi într-adevăr obligaţia noastră, a liderilor, este să-i reprezentăm pe cei care ne-au votat pe noi şi asta vom face în Parlament”, a afirmat Ponta.
La întrebarea dacă pentru alegătorii PSD e mai bine ca duminică să stea acasă, Ponta a răspuns „Nu! Semnalul dat de Marcel Ciolacu a fost - Mergeţi şi votaţi, dacă vreţi! Dacă nu, nu mergeţi. Dacă vreţi să votaţi, votaţi pe cine credeţi voi că e mai bun pentru România!”
Întrebat dacă PSD ia în calcul şi o variantă să meargă mai departe cu AUR, după ziua de duminică, Ponta a spus că el nu a auzit „o asemenea discuţie”, ci s-a vorbit doar că în Parlament trebuie să se discute cu absolut toţi cei care au grupuri în Parlament.
„Aşa spune Regulamentul. Şi cred că Marcel Ciolacu are acest mandat de la toţi parlamentarii PSD să discute cu absolut toată lumea şi să obţină pentru PSD cele mai importante funcţii în Parlament”, a conchis Victor Ponta.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ