Victor Ponta: Nu vreau să băgăm frica în oameni, dar nu vreau nici să dormim prea liniştiţi

| 10 iun, 2013

Premierul Victor Ponta a cerut luni dimineaţă, în cadrul comandamentului convocat pentru combaterea efectelor inundaţiilor, ca autorităţile să ia toate măsurile de prevenţie, chiar dacă specialiştii anunţă că Dunărea nu va depăşi cota de inundaţie.

"Domnule vicepremier Dragnea, în aceste două zile, sunteţi aici, aveţi toată autoritatea, luaţi toate deciziile necesare. Nu aş vrea să ne trezim după ce ajunge apa în casele oamenilor, să începem să plângem pe la Guvern. (...) Nu vreau să băgăm frica în oameni, dar nu vreau nici să dormim prea liniştiţi, noi, cei care avem atribuţii", a spus primul-ministru, citat de Agerpres. 

El a mai spus că nu doarme foarte liniştit doar pe baza asigurărilor pe care le primeşte şi că doreşte să fie luate toate măsurile de prevenţie şi de pregătire pentru orice evoluţie a fenomenelor.

Pe de altă parte, Ponta a atras atenţia asupra faptului că unele autorităţi din teritoriu mai au mentalitatea "că toată lumea stă şi aşteaptă şi apoi o să vină Guvernul să repare diguri, să scoată apa din curţile oamenilor".

"Vreau să vă rog pe toţi, să vă cer de data asta să gândiţi altfel. (...) Nu băgăm panica în oameni, dar dacă e nevoie de măsuri rapide şi categorice, domnule viceprim-ministru, aveţi de la mine toată autoritatea, trebuie să luăm nişte oameni din nişte case pe care - Doamne fereşte! - le ia apa, nu stăm cu mâinile în sân şi alergăm apoi cu elicopterele după ei să-i scoatem din case. Deci, aveţi toată autoritatea din partea mea să luaţi măsurile necesare, în aşa fel încât să nu fie nicio problemă cu vieţile omeneşti", a afirmat premierul.

Totodată, el a cerut ca până miercuri, la şedinţa de guvern, miniştrii de resort să îl anunţe în legătură cu eventualele investiţii sau modificări ce trebuie realizate.

"Să nu-mi stricaţi vizita de două zile, deşi merg în două ţări care se confruntă mult mai rău decât România cu aceste necazuri", a adăugat Ponta.

Vicepremierul Liviu Dragnea a arătat că se pare că nivelul Dunării nu va depăşi cota de inundaţii, dar a adăugat că toate structurile regionale de la Apele Române trebuie să monitorizeze "fiecare bucăţică" de dig.

"Digul este vechi. Lucrările la digul de la Dunăre nu s-au efectuat de-a lungul anilor aşa cum era necesar. Oricând poate apărea o fisură. Dacă sunteţi organizaţi - mă refer în special la judeţele şi localităţile dunărene - şi observaţia e permanentă, orice mică fisură sau orice mică problemă care apare într-un dig... se poate interveni în timp util, ca digul să nu crape", a subliniat Dragnea.

El a insistat ca autorităţile să colaboreze cu specialiştii în domeniu.

Directorul Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, Daniela Rădulescu, a declarat luni dimineaţă, în cadrul comandamentului convocat pentru combaterea efectelor inundaţiilor şi pentru asigurarea măsurilor de prevenţie, că se menţine prognoza conform căreia debitul maxim al Dunării în luna iunie nu va depăşi valorile maxime din aprilie.

De asemenea, premierul i-a solicitat ministrului Afacerilor Interne, Radu Stroe, să ofere sprijinul necesar autorităţilor din Ungaria în urma inundaţiilor provocate de Dunăre.

"Vreau să vă rog, domnule ministru de Interne, nu suntem noi cea mai bogată ţară, dar dacă putem să ajutăm, în special cu structurile noastre din zona de vest, în Ungaria, dacă au nevoie de ceva, vă rog să o faceţi. Sunt vecinii noştri, dacă putem să îi ajutăm cu ceva... Nu suntem noi cei mai bogaţi, dar la nevoie cred că putem să îi ajutăm cu ceva. Văd că în zona de vest a ţării nu e vreun pericol şi atunci, dacă au nevoie de ceva, o să vă rog să vorbiţi cu ministrul de Interne maghiar", a spus primul-ministru.
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ