Victor Ponta: New Europe Bridge va fi noul nume al podului Calafat - Vidin
Podul Calafat - Vidin, care va lega România de Bulgaria, se va numi New Europe Bridge (Podul Noua Europă), a anunţat, vineri, premierul Victor Ponta.
"Podul, după cum am discutat la Bruxelles la ultimul Consiliu European cu preşedintele Bulgariei şi ne-am gândit şi am propus şi aşa va rămâne - New Europe Brigde", a spus Victor Ponta, după inaugurarea celui de-al doilea pod peste Dunăre care leagă România de Bulgaria.
Podul Calafat - Vidin a fost inaugurat vineri în prezenţa premierului Victor Ponta, a omologului său bulgar, Plamen Oreşarski, şi a comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn.
Podul, cofinanţat din Fondul de Coeziune al UE, este parte a coridorului paneuropean de transport care leagă oraşul german Dresda de oraşul Istanbul din Turcia. Podul are o lungime de aproximativ doi kilometri, două benzi rutiere pe fiecare sens, o linie de cale ferată, două trotuare şi o pistă pentru biciclişti.
De exploatarea podului şi perceperea taxelor pentru traversare se va ocupa o societate mixtă româno-bulgară cu sediul la Vidin. Pietonii şi bicicliştii, precum şi ambulanţele şi vehiculele folosite de poliţie şi pompieri vor fi scutite de plata taxelor care vor fi percepute pentru traversarea noului pod de peste Dunăre, la Calafat - Vidin. Guvernele român şi bulgar au aprobat miercuri aceste taxe, care vor varia de la 6 la 37 euro pentru diferitele vehicule rutiere.
Părţile au aprobat deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei de stat între Bulgaria şi România, la Vidin - Calafat. Punctul va fi rutier, feroviar de marfă şi de călători şi fluvial. Echipe mixte de poliţişti de frontieră bulgari şi români vor efectua controlul călătorilor şi mărfurilor pe teritoriul românesc în cazul traficului rutier şi pe cel bulgăresc în cazul traficului feroviar.