Victor Ponta: Regionalizarea se va întâmpla în acest mandat

| 05 aug, 2013

Primul ministru Victor Ponta a precizat că regionalizarea va avea loc în decursul acestui mandat. Şeful Guvernului a declarat în cadrul unui interviu la Digi 24 că vrea să vadă proiecte care nu se mai termină la granița dintre județe

Întrebat dacă se cunoaște numărul de regiuni în care va împărțită România, premierul a declarat: „Nu știm, sunt mai multe proiecte. Unanimitate nu va exista și cine va căuta unanimitate va eșua în mod sigur. Soluția este o majoritate rezonabilă și un respect pentru cei care nu sunt de acord cu majoritatea. Regionalizarea este un proiect al României. Eu nu cred că trebuie să reinventăm roata, dar nici să ne opunem atunci când se dovedește eficientă. Se va întâmpla în acest mandat, dacă vreți să fiu foarte politic și diplomat”, a declarat premierul la televiziunea Digi 24.

Victor Ponta a subliniat că vrea să vadă proiecte care nu se mai termină la granița dintre județe. Vicepremierul Liviu Dragnea a spus, în mai multe rânduri, că dacă referendumul pentru Constituție nu se va întâmpla în acest an, se va ajunge la „planul B”.

„Planul B este că regionalizarea va fi anul viitor. Nu este doar o amânare, ci și o pregătire mult mai minuțioasă”, a explicat primul ministru.

„Vreau să nu mai văd primari, dar și persoane fizice, de la Zalău, Botoșani sau Caraș, care să vină până în București să își rezolve o aprobare, să vină la Înalta Curte de Casație să stea la coadă, vreau să văd regiuni care răspund de educație, sănătate, infrastructură. Guvernul central răspunde de marile strategii, de autostrăzi, de universități. Vreau să văd proiecte care nu se mai termină la granița dintre județe”, a subliniat Victor Ponta avantajele regionalizării.

„Și eu încerc, de fiecare dată, să văd România mult mai frumoasă și mai puternică decât suntem obișnuiți să comentăm în fiecare zi. Este o țară care a străbătut un drum foarte lung din 1990 până acum, și asta văd, în special străinii care vin mai rar în România. Noi nu simțim. Suntem o țară care a suferit de lipsă de încredere. Niciodată nu am văzut românii cu adevărat încrezători că putem fi mai prosperi, mai puternici, mai respectați în Europa și în lume. Eu cred că românii sunt mai inteligenți, mai adaptabili, mai inovativi decât foarte mulți alții. Mai cred că avem un potențial natural extraordinar pe care nu l-am folosit. Uneori, l-am jefuit, dacă mă gândesc la păduri, alteori l-am lăsat în părăsire, dacă mă gândesc la alte resurse naturale”, a spus Victor Ponta.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ