Victor Ponta, un nou mesaj pentru Guvernul Cioloş
Fostul premier Victor Ponta a atras atenția viitorului Guvern că un deficit de 1 - 1,5% conform MTO ar "distruge" realizările economice ale Cabinetului său.
"Sper ca noul Guvern să înțeleagă că ideea de a avea în 2016 un deficit conform MTO de 1-1,5% va distruge toate realizările noastre economice și potențialul de creștere în viitor! Cu un buget care să aibă ca singură constrângere ținta maximă de deficit bugetar 3% din PIB (așa cum a fost deja construit de Eugen Teodorovici) avem asigurată creșterea economică de aproape 4% și păstrarea atât a facilităților fiscale, cât și a creșterilor justificate de salarizare la Sănătate și Educație!", a scris luni Ponta pe Facebook.
Fostul șef al Guvernului mai susține, de asemenea, că "declarațiile politicianiste făcute cu ocazia vizitei Delegației FMI trebuie uitate" și că acestea au fost date doar pentru a fi atacat Guvernul său.