Victor Ponta, un nou mesaj pentru premier: Probabil Cioloș a primit informații greșite de la consilierii săi "URECHIȘTI"
Fostul premier Victor Ponta a comentat, duminică, pe Facebook, declarațiile prim-ministrului Dacian Cioloș cu privire la blocarea Programului Operațional Regional, afirmând că acesta probabil a primit informații greșite de la consilierii săi "tehnocrați" sau "urechiști".
"Joi, în baza unor informatii greșite primite probabil de la consilierii săi "tehnocrați" (sau urechiști), dl Cioloș anunța că Programul Operațional Regional e blocat! Mă bucur că s-a lămurit rapid că nu era deloc așa (noroc cu lămuririle prompte ale Comisiei Europene) și a făcut precizările necesare. Să greșești e uman, să perseverezi...", a scris Ponta pe rețeaua de socializare.
Ulterior, Dacian Cioloș a revenit asupra acestui subiect și a precizat că, între timp, a aflat că autoritățile de la București au trimis Comisiei Europene clarificările așteptate legate de anumite subiecte, adăugând că POR nu este blocat.
"Înțeleg formula "politică" prin care "programul s-a deblocat în urma unei discuții cu dna Crețu". Ce bine ar fi să fie așa simplu — dar un simplu telefon la Marius Nica (fost ministru al fondurilor europene — n.r.) și se lămureau lucrurile imediat", a adăugat Ponta.
Fostul premier subliniază că e important pentru România să evite în viitor asemenea "gafe", susținând că, în 2012, România avea absorbție de 6% și toate programele blocate.
"Acum mergem spre 70% cu toate programele operaționale, cu o capacitate administrativă radical schimbată și îmbunătățită prin munca multor oameni de bună credință! Nu degeaba în 2014 am fost locul 1 în UE la creșterea procentuală a absorbției de fonduri structurale! Și putem să rămânem așa și în 2016", a mai scris Ponta pe Facebook.
Joi, Dacian Cioloș anunța, după discuția cu comisarul european Corina Crețu, că Programul Operațional Regional aferent perioadei 2007-2013 este blocat în urma unui audit al Comisiei Europene.
Ulterior, Corina Crețu a explicat că Programul Operațional Regional nu este întrerupt formal, ci că există o scrisoare de atenționare din partea Comisiei Europene privind anumite corecții financiare și, după aplicarea acestor măsuri, plățile, care acum sunt parțiale, vor fi făcute integral.
Ştirile orei
tinerete fara batranete
jilava