Ponta: USL nu se rupe, e deja ridicolă întrebarea asta
USL nu se va destrăma, ci îl va susţine pe Crin Antonescu în cursa pentru funcţia de preşedinte al României, a declarat prim-ministrul Victor Ponta, la România TV.
"Nici nu mai plecăm separat de undeva, eu şi domnul Antonescu, pentru că înseamnă că ne-am certat. Numai asta suntem întrebaţi: dacă se rupe USL. Nu există niciun motiv pentru care să cred că USL se destramă", a menţionat Victor Ponta.
Premierul a adăugat că diferenţa ideologică dintre PSD şi PNL nu împiedică Uniunea să-l susţină pe Crin Antonescu la preşedinţie.
"Eu cred că Crin e mult mai bun decât mine să candideze la prezidenţiale, iar eu sunt mai bun de prim-ministru", a mai spus Ponta.
Referitor la relaţiile sale cu PPDD, în contextul zvonurile legate de o posibilă destrămare a acestui partid, Victor Ponta a declarat că a discutat cu grupul parlamentar al Partidului Poporului când era vorba de Legea retrocedărilor "şi nu au vrut să se alieze cu PDL. Ideea e că sunt mulţi dintre parlamentarii PPDD cu care am putut să discut în probleme importante, spre deosebire de cei de la PDL, cum e domnul Blaga care nu ştie cum să articuleze o opinie".
În 2016, înainte de Congresul PSD, partidul va alege un nou lider, "dacă eu voi fi prea erodat", a mai spus Ponta, la România TV.