Victorie spectaculoasă pentru Astra în Europa League. A revenit de la 0-2
Astra Giurgiu a învins pe teren propriu, cu scorul de 3-2 (3-2), formația olandeză AZ Alkmaar, într-o partidă din cadrul primei manșe a play-off-ului competiției Europa League la fotbal, disputată joi seara.
AZ Alkmaar s-a dovedit un adversar redutabil, care și-a arătat forța încă din debutul meciului, producând panică în careul giurgiuvenilor la aproape fiecare acțiune ofensivă pe care a avut-o. Oaspeții au reușit să marcheze de două ori în mai puțin de trei minute, prin Markus Henriksen (min.11) și Vincent Janssen (min.13), după două acțiuni în care apărătorii giurgiuveni au fost prinși pe picior greșit.
Elevii lui Marius Șumudică nu s-au demoralizat, însă, după cele două goluri încasate, ci au revenit în ofensivă, reușind să reducă din handicap prin Fernando Boldrin, în urma unei lovituri de colț executate de căpitanul Constantin Budescu (min.25), relatează Agerpres.
Impulsionați de acest gol, jucătorii Astrei s-au aruncat în atac, iar Budescu a fost foarte aproape de a restabili egalitatea în minutul 37, când șutul său a fost respins cu dificultate de portarul Rochet.
Finalul primei reprize a aparținut în totalitate echipei gazdă, care a marcat de două ori într-un interval de patru minute, prin Denis Alibec (min.41) și Alexandru Dandea (min.45), ultimul intrat pe teren în locul lui Boldrin (accidentat), Astra preluând astfel conducerea pe tabela de marcaj.
După pauză, jocul a fost la fel de deschis ca și în prima repriză, ambele formații mizând pe cartea atacului. iar ocaziile de gol nu au lipsit la cele două porți. Tabela de marcaj a rămas, însă, nemodificată până la final, Astra Giurgiu obținând o victorie meritată în fața puternicei echipei olandeze, clasată pe locul al treilea în sezonul trecut din Eredivisie.
Meciul retur dintre Astra și AZ se va disputa pe 27 august, la Alkmaar (21,00 — ora României), câștigătoarea acestei duble manșe având asigurată prezența în grupele Europa League.