Găgăuzia declară război românilor

| 06 oct, 2013

Vineri, 4 octombrie, Adunarea Populară a Găgăuziei a decis să interzică pe teritoriul regiunii autonome termenii de „limba română", „literatura română" şi „istoria română". Decizia are efecte în toate instituţiile de stat, inclusiv şcoli, din Găgăuzia.

Deputatul moldovean Ivan Burgudji este cel care a venit cu propunerea. Acesta a precizat că folosirea termenului de „limba română" este neconstituţională, în contextul în care limba oficială, potrivit Constituţiei Republicii Moldova, este „limba moldovenească”.

„Ministerul Educației de asemenea trebuie să urmeze prevederile Constituției. Vom sesiza Curtea Constituțională ca să aflăm dacă utilizarea acestei sintagme este legitimă, în fond. Constituția Moldovei prevede că limba de stat este cea moldovenească pe baza grafiei latine. Dacă Curtea Constituțională nu va recunoaște supremația Constituției, găgăuzii vor urma programa educațională proprie. Anul acesta vom aproba proiectul legii învățământului. Conform legii, noi avem dreptul să aprobăm și să respectăm programa proprie”, a declarat Ivan Burgudji, potrivit agenției „INFOTAG”.

Iniţiativa a deranjat autorităţile de la Chişinău, premierul R. Moldova Iurie Leancă declarând că decizia este menită să tensioneze situaţia în regiune. Acesta a mai spus că a cerut Oficiului teritorial al Guvernului să verifice în ce măsură deciziile Adunării Populare a Găgăuziei corespund cadrului legal. „E o tentativă de a tensiona situația în Sudul Moldovei. Situația de acolo este una diferită. Am fost nu demult la Comrat, am vorbit cu mai multă lume. Nu este niciun motiv obiectiv de a tensiona situația în cercuri rău-voitoare. Adresez un apel către cetățenii noștri, să nu tensioneze situația și dacă există probleme, să ne invite ca să discutăm pe fondul problemei și să nu ia decizii pripite. Cel mai important obiectiv al nostru e să ne concentrăm pe probleme de fond și nu pe preocupări politice”.

De asemenea, ministrul Educaţiei Maia Sandu avertizează că absolvenţii din autonomie ar putea rămâne fără diplome de finalizare a studiilor pentru că hotărârea a fost adoptată fără a fi consultate autorităţile centrale. În acest context, ministrul precizează că decizia este una ilegală şi subliniază că doar Consiliul Naţional pentru Curriculum poate modifica programa şcolară sau denumirea unei materii.  

Reacţia promptă a autorităţilor de la Chişinău este una de salutat şi arată că R. Moldova are intenţii serioase în procesul de integrare în Uniunea Europeană şi că parteneriatul cu România este unul foarte important. De asemenea, este de aşteptat ca şi Bucureştiul să reacţioneze pe acest subiect. Dacă de la nivelul guvernului României reacţia nu poate fi decât una diplomată şi prudentă, Parlamentul de la Bucureşti ar putea fi mai vocal. Una peste alta, România şi-a arătat intenţia concretă (vezi gazoductul Iaşi-Ungheni) de a sprijini R. Moldova în procesul ei de integrare şi este de datoria Bucureştiului de a face toate eforturile legale şi diplomatice ca acest drum să nu fie blocat.

Pe de altă parte, agenția „INFOTAG” preciza că, potrivit experţilor de la Chişinău,  „toate aceste inițiative, deopotrivă cu inițiativa bașcanului de organizare a referendumului pentru definirea vectorului de politică externă, au ca scop sustragerea populației de la rezolvarea problemelor stringente și împiedicarea autorităților moldovenești să se pregătească pentru summit-ul `Parteneriatului Estic` de la Vilnius”.

Găgăuzia, recunoscută şi ca Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia, este o regiune autonomă din sud-vestul Republicii Moldova, locuită preponderent de vorbitori ai limbii turce şi apropiaţi cultural de turci, însă de confesiune ortodoxă. Găgăuzii au ocupat zona în timpul Imperiului Rus, atunci când Basarabia a fost cucerită de ruşi în 1812. În intervalul 1812 – 1846 ruşii au recolonizat zona cu găgăuzi din Bulgaria, în principal în zonele în care care au fost părăsite de tătari nohai. Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia a apărut în 1994, atunci când Parlamentul de la Chişinău a recunoscut autonomia teritorială proclamată în 1990 de mişcarea separatistă intitulată „poporul găgăuz”. Limbile oficiale în zona respectivă sunt găgăuza, româna şi rusa.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ