Videoclip în memoria victimelor de la Colectiv, lansat de Maria Gheorghiu
La trei ani de la tragedia din clubul Colectiv, unde şi-au pierdut viaţa 64 de persoane, artista Maria Gheorghiu - compozitoare, textieră şi solistă folk - a lansat videoclipul piesei "Niciodată uitarea", scrisă chiar în zilele următoare tristului eveniment, dar pe care nu a putut s-o cânte mult timp. Recent a înregistrat videoclipul şi l-a lansat pe canalul său youtube.
"Am scris cântecul în zilele acelea fierbinţi, cu gust de cenuşă, sub primul impuls şi am încercat să-l aduc pe cât posibil mai aproape de adevărul dezbrăcat de metaforă. Trei ani a rămas închis în mine, durut. Rar eram în stare să-mi înghit lacrimile şi să îl cânt", mărturiseşte Maria Gheorghiu într-o postare pe pagina sa de facebook.
"Niciodată uitarea" este o melodie care nu seamănă cu nicio alta compusă şi cântată de artistă, e "un cântec-antidot împotriva uitării, un strigăt-clopot care să ajungă până la Dumnezeu", spune ea.
Orchestraţia melodiei îi aparţine lui Adrian Stavian, iar montajul video este realizat de Cristina Berinde.
"De trei ani încerc să înţeleg ce motivaţii pot declanşa în oameni asemenea resorturi criminale; câţi dintre cei care se fac responsabili de cumplita tragedie COLECTIV(Ă) din 30 octombrie 2015 au curajul să privească dincolo de ochii acestor tineri nevinovaţi? Nu avem voie să uităm ce s-a întâmplat în seara zilei de 30 octombrie 2015! Multă vreme nu am fost în stare să ajung acolo... nu am fost în stare să înţeleg de ce au murit atâţia copii frumoşi. (...) De acum, cântecul nu mai este al meu, este al celor care au murit nevinovaţi, al celor care au supravieţuit, dar au sufletele şi trupurile arse; este al vostru, al celor care îl veţi vedea şi îl veţi da mai departe, să ajungă unde trebuie", mai spune Maria Gheorghiu.
Artista participă marţi, 30 octombrie, la "Marşul Chitarelor", începând cu ora 19.00, când victimele incendiului din Colectiv vor fi comemorate pe traseul Piaţa Unirii - Club Colectiv.
***
În urma incendiului din 30 octombrie 2015 de la clubul bucureştean Colectiv, situat în Str. Tăbăcarilor nr. 7, sectorul 4, unde trupa Goodbye to Gravity susţinea un concert de lansare a noului album "Mantras of War", peste 60 de persoane şi-au pierdut viaţa.
Ministerul Afacerilor Interne anunţa, în cursul nopţii de 30 spre 31 octombrie 2015, că 27 de persoane au murit şi 162 de persoane au fost spitalizate, în urma tragicului eveniment de la clubul Colectiv. Răniţii au fost transportaţi la spitalele Floreasca, de Arşi, Elias, Militar, ''Sf. Pantelimon'', Judeţean Ilfov, ''Sf. Ioan'', ''Bagdasar-Arseni'', Municipal, Colţea, ''Marie Curie'' şi "Grigore Alexandrescu". Dintre persoanele rănite, 34 au fost transferate la clinici medicale din Austria, Belgia, Olanda, Germania, Marea Britanie, Norvegia, Israel şi Elveţia.
În următoarele două luni, numărul persoanelor decedate a ajuns la 63, iar în 14 martie 2016 numărul persoanelor decedate a ajuns la 64. Între victimele care şi-au pierdut viaţa în urma incendiului s-au aflat şi membri ai trupei Goodbye to Gravity - basistul Alex Pascu, bateristul Bogdan Lavinius Enache, chitariştii Vlad Ţelea şi Mihai Alexandru.
Sursa foto: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
În iulie 2017, un supravieţuitor al incendiului din clubul bucureştean Colectiv a murit, iar Eugen Iancu, preşedintele Asociaţiei Colectiv GTG 3010, a spus că este cea de-a 65-a victimă a incendiului din Colectiv. "Este vorba de un băiat, ale cărui traume au continuat, aşa cum continuă în cazul tuturor victimelor din Colectiv - toţi cei care au fost în foc, dar şi părinţii lor - pentru care, din păcate, nu prea mai face nimeni nimic", a spus la acel moment preşedintele Asociaţiei Colectiv GTG 3010.
Asociaţia Colectiv GTG 3010 a fost înfiinţată de cei care au avut de suferit în mod direct în urma incendiului din Clubul Colectiv şi, potrivit site-ului colectivgtg.com, numără printre membrii săi victime ale incendiului, rude ale celor răniţi şi ale celor decedaţi.