Viitor NEGRU pentru ION ILIESCU. Scenariul care zguduie România!

| 15 iun, 10:24

Generalul Dan Voinea, procurorul care a instrumentat dosarul mineriadei, susţine că Ion Iliescu s-a implicat personal în „actul de represiune” din 14-15 iunie din Piaţa Universităţii.

Generalul (r) Dan Voinea afirmă că fostul preşedinte Ion Iliescu „nu are cum să nu fie condamnat” pe probele care există în dosarul mineriadei, acesta fiind „implicat personal în actul de represiune din 14-15 iunie, el a dat ordine în acest sens”.

„Preşedintele Iliescu s-a implicat personal în actul de represiune din 14-15 iunie, el a dat ordine în acest sens. Înainte de aceasta a avut loc o întâlnire de taină undeva la Scroviştea, la care a participat ministrul de interne Chiţac, şeful poliţiei de atunci, generalul Diamandescu, Petre Roman, Ion Iliescu şi au stabilit în concret cum trebuie atacaţi manifestanţii din Piaţa Universităţii. S-a făcut chiar o schemă, ea este la dosar. E scrisă de mână şi acolo erau trecute atribuţii pentru fiecare ministru ce avea de făcut. Ministrul Transporturilor pentru aducerea în Bucureşti a minerilor, a muncitorilor, că nu au venit doar mineri. Atunci s-a decis, nu doar venirea minerilor pentru că au venit şi muncitori”, a declarat Dan Voinea pentru gandul.info.

Citeşte şi: Ion Iliescu, OUT? Ce mutare INCREDIBILĂ i se pregăteşte în culise fostului preşedinte

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

15 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
18 iun, 22:06
Mircea
Seriozitate maxima
Există mai mult aur în creierul omului decât în pământ. Asta scrie celebrul Napoleon Hill în cartea ”De la idee la bani”. Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la adresa de email: [email protected]
16 iun, 11:42
Nelu
Castiguri sigure, cu cel mai puternic sistem! Va prezentam in premiera absoluta un sistem profitabil pentru toti cei care vor sa castige sigur mai multi bani, in timpul liber, fără obligatii, cu incepere imediata. Lucrati confortabil, acasa. Timpul de lucru este la alegere. Cereti urgent detalii la adresa de email: [email protected]
16 iun, 02:11
Murphy
Sfaturi
Banditul Iliescu ar trebui sa ia legatura cu hotul Nastase inainte ca acest lucru sa-i fie interzis.
Poate-i imprumuta pistolul ala care da rateuri.
15 iun, 19:44
Costin Stefan
Ion Iliescu este cel mai mare bandit , criminal si distrugator de tara din istoria Romaniei. Cineva trebuie sa raspunda de faptul ca nu a fost judecat pentru genocidul din decembrie '89, pentru genocidul mineriadei din iunie '90 si pentru jefuirea tarii si distrugerea intreprinderilor statului roman dupa 1990.
16 iun, 08:32
Ana
DACA...
il adaugati si pe isarescu > care a *inventat* > INFLATIA IN 3.FEB.1990 > atunci > ADEVAR GRAII ...
16 iun, 12:22
Ioan
Banditul-bolsevic Iliescu
20 iun, 00:06
ion vasile
@Ana,

Si capul tau prost trebuie luat la socoteala.
Ce cauti in Forum ? Fugi repede ca ti se infierbanta mancarea pe aragaz (impreuna cu capul, care nu a ai fost aerisit de la nastere !)
15 iun, 19:33
Elena
JOB ONLINE
Cautam colaboratori pentru publicare anunturi.
Se lucreaza comod de acasa aprox 3 ore pe zi
Cerinte:
- cunostinte minime PC ;
- necesar calculator;
- conexiune internet; - rabdare; - seriozitate. Nu este necesara experienta. Instruire gratuita oferita sub forma unor lectii prin mail. Veti trece mai intai prin instruire, apoi daca doriti, o sa incepeti sa lucrati. Program part-time sau full-time. Cereti detalii la adresa : [email protected] Oferim si solicitam seriozitate! NU CERETI DETALII PE FACEBOOK SAU MESS

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ