Viorel Hrebenciuc află joi dacă va fi eliberat din arest preventiv
ÎCCJ se pronunţă joi în cazul contestaţiei lui Viorel Hrebenciuc la decizia prin care a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul retrocedărilor.
Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a luat în discuţie, miercuri, contestaţia lui Hrebenciuc, arestat pe 29 octombrie, sub acuzaţia de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic şi cumpărare de influenţă, spălare a banilor, folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite şi instigare la folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
Potrivit DNA, începând cu aprilie 2013, Viorel Hrebenciuc, împreună cu deputatul Ioan Adam, Paltin Sturdza şi Dan Bengescu, a constituit şi coordonat un grup ce urmărea să obţină venituri prin oferire de mită, cumpărare de influenţă sau folosirea nelegală a influenţei cu scopul de a urgenta punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate, precum şi o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier în suprafaţă de 43.227 ha dobândit prin hotărâre judecătorească a Tribunalului Covasna.
DNA mai arată că în 17 octombrie 2014 Viorel Hrebenciuc şi-a folosit influenţa faţă de Dan Şova, în scopul de a-l determina să iniţieze o propunere legislativă privind amnistia şi graţierea unor pedepse.
Scopul demersului era acela de a evita executarea unei eventuale pedepse aplicate lui Miron Mitrea, care fusese condamnat în primă instanţă pentru luare de mită.
'Demersul a fost acceptat de către Dan Şova, care a afirmat că este obligatorie adoptarea acestei propuneri legislative. Totodată, suspectul a acceptat promisiunea lui Viorel Hrebenciuc că îl va sprijini să obţină funcţia de preşedinte al unui partid politic, în dauna celorlalţi contracandidaţi, pentru a-l determina pe ministrul Justiţiei să iniţieze un proiect de lege având ca obiect abrogarea art. 13 din Legea nr. 78/2000. Având în vedere că Viorel Hrebenciuc este acuzat în două dosare penale sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000, proiectul l-ar fi vizat în mod nemijlocit, împiedicând tragerea sa la răspundere penală', precizează DNA.