Viorica Dăncilă a numit un român căruia i-au crescut veniturile

| 04 apr, 09:31

Preşedintele şi premierul au ajuns la concluzii diferite, după prima lor discuţie despre guvernare. Klaus Iohannis spune că legea salarizării şi măsurile fiscale intrate în vigoare anul acesta îi vor duce pe români în situaţia de a cumpăra din ce în ce mai puţin.

Viorica Dăncilă se declară, însă, uimită de poziţia preşedintelui şi îi cere să dea publicităţii stenograma întâlnirii care au durat 40 de minute şi la care a participat şi ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu. Premierul nu-l acuză direct pe şeful statului că minte, dar spune că discuţiile nu decurs aşa cum reiese din comunicatul Preşedinţiei.

 

„Vedem că există categorii de salariaţi nemulţumiţi, vedem că există manifestări sindicale şi vreau să îmi edificaţi toate acestea”, afirmă Klaus Iohannis.

Preşedintele şi-a arătat îngrijorarea şi a ascultat explicaţiile celor pe care le consideră răspunzătoare pentru salariile românilor. După întâlnire, Administraţia Prezidenţială a tras concluziile discuţiilor într-un comunicat.

„Există riscul ca puterea de cumpărare a românilor să scadă în continuare. Transferul contribuțiilor sociale (...) a condus la o creștere modică a salariilor nete, de aproximativ 5%. Şi această mică majorare a salariilor nete este anulată de intensificarea inflației”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Premierul l-a asigurat pe preşedinte că bugetul ţării nu are probleme, ministrul Muncii a explicat că de inflaţie se ocupă Banca Naţională şi au plecat de la Cotroceni cu senzaţia că lucrurile au fost lămurite. Comunicatul Administraţiei Prezidenţiale pare să o fi uimit însă pe Viorica Dăncilă.

„Sunt un pic uimită de acel comunicat, dar nu vreau să fim în postura de a crede ce e în comunicat și ce spun eu. Cel mai bine e să arate stenogramele întâlnirii și ne-am edifica toți”, declară Viorica Dăncilă.

După întânirea de la Cotroceni, premierul a fost și în Parlament ca să asigure românii că o duc bine. Discursul a fost marcat de contre cu Opoziţia.

„În timpul Guvernului Grindeanu un bon cu carne de porc, pâine, ulei, lapte ouă și unt costa 43 de lei. Astăzi, în timpul doamnei Dăncilă costa 86 de lei”, a spus Raluca Turcan, liderul deputaților PNL.

„Mi-ați spus: numiți un român căruia i-a crescut veniturile în acest Paşte faţă de paştele trecut. Uitați-vă în fluturașul de salariu, doamnă Raluca Turcan”, a răspuns Viorica Dăncilă.

Schimbul de replici cu Opoziţia a făcut-o pe Viorica Dăncilă să se încurce în timpul discursului. Au scos-o din impas notiţele pregătite de consilieri.

„M-ați întrebat de autostrada București – Pitești... stadiul autostrăzii Sibiu... Vreau să vă răspund punctual și de aceea sunt foarte atentă”, a spus premierul României.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ