Viorica Dăncilă, un nou atac la adresa lui Iohannis: ”Ne priviți de sus, dar sunteți jos și sunteți mic”
Candidata PSD la alegerile prezidențiale, fostul premier Viorica Dăncilă, acuză că PNL dezinformează când susține că la adresa președintelui Klaus Iohannis se desfășoară o campanie de fake news. Dăncilă acuză PNL că a desființat ministerul dedicat diaspora.
"Vedem de câteva zile cum Klaus Iohannis și echipa sa au adoptat o nouă strategie: “candidatul Iohannis este victima unei campanii devastatoare de FAKE NEWS”.
Să vă fie rușine, domnule candidat!
FAKE NEWS este ceea ce faceți voi de ani întregi, mințind zi de zi că economia României este în colaps.
FAKE NEWS este atunci când falsificați mesaje despre diaspora în condițiile în care noi am implementat programe de sprijin pentru românii din afara granițelor (exemplu: Diaspora Start-Up) și noi am facilitat votul prin cele 3 zile alocate, creșterea numărului de secții și votul prin corespondență.
Ce ați făcut voi? Cum ați venit la guvernare, ați eliminat ministerul dedicat relației cu diaspora! Iar preamăritul domn Iohannis nu a mers NICI MĂCAR O DATĂ în afara granițelor în 5 ani de mandat să-i întâlnească pe acești oameni. Vă aduceți aminte de ei doar în campanie.
E clar că asta e tot ce v-a mai rămas, minciuna și jocul murdar. Știind că n-ați facut nimic în ultimii 5 ani, singurul lucru de care mai sunteți capabil este să falsificați mesaje mizerabile și să vă însușiți realizările altora. Până și retorica anti-PSD ați confiscat-o brutal de la mai tinerii noștri competitori.
Rușine, Klaus Iohannis! Ne priviți de sus, dar sunteți jos și sunteți mic", scrie Dăncilă pe Facebook, potrivit știripesurse.ro.
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x