Vizita în România a lui Joe Biden, comentată în presa internaţională
Discursul susţinut ieri de vicepreşedintele american Joe Biden la Bucureşti a fost comentat şi în presa internaţională. Jurnaliştii străini scriu că vizita numărului doi de la Casa Albă în România este modul prin care Statele Unite au ales să îşi liniştească partenerii din Estul Europei, tot mai îngrijoraţi de presiunile Rusiei în regiune.
Presa străină scrie despre discursul de la Bucureşti al oficialului american.
1. Agenţia de presă Reuters scrie că vicepreşedintele american, Joe Biden, aflat în vizită în România, a condamnat încă o dată anexarea Crimeei la Rusia în timpul unui discurs pe care l-a susţinut într-un hangar bine luminat şi fiind flancat de un avion militar. Jurnaliştii de la Reuters scriu că prin vizita pe care Joe Biden o face la Bucureşti, Statele Unite vor să reasigure România că o sprijină în contextul tot mai rensionat din regiune.
2. Jurnaliştii de la Associated Press scriu că vicepreşedintele american a pledat la Bucureşti pentru sancţionarea Rusiei.
3. Cotidianul belgian La Libre Belgique vorbeşte şi el despre vizita oficialului american la Bucureşti. „Statele Unite vor să reasigure România, care împarte o frontieră întinsă cu Ucraina, de solidaritatea NATO. Fost stat comunist, devenit membru al Uniunii Europene şi al NATO, România, ca şi Polonia şi statele baltice, a cerut Alianţei Nord Atlantice întărirea flancului estic, neliniştită de tensiunile provocate de Rusia în regiune”, a scris lalibre.be.
4. Agenţia rusă Ria Novosti spune că vicepreşedintele Statelor Unite le-a vorbit soldaţilor americani şi români despre consolidarea flancului estic al NATO. Iar jurnaliştii agenţiei Itar-Tass scriu că Joe Biden a făcut la Bucureşti inventarul navelor americane din Marea Neagră şi a confirmat faptul că o a patra navă urmează să ajungă în zilele următoare.
Şi serviciul de presă al vicepreşedintelui american a marcat vizita în România. Pe contul de Twitter a lui Joe Biden a fost postată o poză cu momentul plecării spre România, şi o alta, cu sosirea pe aeroportul Henri Coandă.