Vizită inopinată a premierului Tudose pe şantierul autostrăzii Deva-Lugoj
Premierul Mihai Tudose, aflat în judeţul Hunedoara, a făcut, vineri dimineaţa, o vizită inopinată pe autostrada Deva-Lugoj, pentru a verifica personal stadiul lucrărilor.
Tudose se află vineri în judeţul Hunedoara. El a făcut o oprire inopinată pe şantierul autostrăzii Deva - Lugos, pe descărcarea de la Şoimuş, în capătul autostrăzii Deva - Orăştie.
Terasamentul autostrăzii Lugoj - Deva s-a prăbuşit, în iulie, pe o lungime de 70 de metri, în zona localităţii Holdea.
Purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Şerbănescu, a declarat, pentru Mediafax, la acel moment, că terasamentul autostrăzii Lugoj - Deva s-a prăbuşit în zona localităţii hunedorene Holdea, pe o lungime de 70 de metri şi pe o lăţime de 11 metri.
”Ieri (joi - n.r.) s-a întâmplat lucrul acesta, deteriorarea sau prăbuşirea este pe o lungime de 70 de metri şi pe o lăţime de 11 metri. A fost trimisă acolo o echipă de control care urmează să evalueze situaţia pentru stabilirea cauzelor care au produs evenimentul şi să prezinte un raport”, a spus la acel moment purtătorul de cuvânt al CNAIR.
Potrivit acestuia, CNAIR a cerut remedierea situaţiei constructorului.