Vizită NEAȘTEPTATĂ la Ministerul Justiţiei
Fostul șef al SRI, Virgil Măgureanu, a ajuns în această dimineață la sediul Ministerului Justiției pentru o întrevedere cu Tudorel Toader, anunță Antena3. Momentan nu se cunosc motivele acestei vizite surpriză.
Virgil Măgureanu este cercetat penal în dosarul „Mineriada” alături de fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, Nicolae Dumitru - fost prim-vicepreşedinte al Frontului Salvării Naţionale, general (rez.) Mugurel Cristian Florescu - fost adjunct al procurorului general al României şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare.
Procurorii militari susţin că, în perioada 11 - 15 iunie 1990, inculpaţii au decis, organizat şi coordonat "un atac generalizat şi sistematic", lansat împotriva unei populaţii civile, respectiv împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii din Bucureşti, precum şi a populaţiei Capitalei, atac în care au implicat participarea forţelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, precum şi a unui număr de peste zece mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării, citeaza stiripesurse.ro.