Vizita Papei în România, într-un videoclip de 60 de secunde publicat de Vatican

| 03 iun, 10:11

Reprezentanţii Vaticanului au publicat pe canalul oficial de YouTube un videoclip de 60 de secunde, imaginile reprezentând cele mai frumoase şi semnificative momente ale vizitei apostolice a Suveranului Pontif în România.



Papa Francisc a plecat, duminică după-amiază, din România, în aplauzele pelerinilor strânşi pe aeroportul din Sibiu, pentru a-şi lua rămas bun de la Sanctitatea sa. La scurt timp după plecare, pe canalul oficial de Youtube al Vaticanului a fost postat un videoclip, conţinând momentele cheie ale vizitei apostolice în România.

 



 

 

Un curcubeu a apărut deasupra Aeroportului din Sibiu în momentul în care aeronava în care se afla Papa se pregătea să decoleze, la încheierea vizitei apostolice de trei zile a Sfântului Părinte în România.

„În România, Papa Francisc cheamă la o ‘coexistenţă fraternă’ între diferitele confesiuni şi comunităţi”, titrează Le Monde ca o concluzie a vizitei Suveranului Pontif în ţara noastră. Într-un editorial dedicat aceleiaşi ocazii, Vatican News apreciază că în discuţiile cu preşedintele şi autorităţile, Papa a punctat că un model social viabil „acordă atenţie celor vulnerabili şi celor săraci”, oferind „o foaie de parcurs pentru viitorul Europei şi al lumii”.

„Papa în România pentru a întări dialogul cu ortodocşii şi a susţine minorităţile”, atât religioase cât şi etnice – rezumă ziarul francez L’Obs. Într-un articol intitulat „Papa Francisc caută să vindece rănile din relaţiile cu Biserica Ortodoxă din România”, New York Times constată că „după secole de schismă şi după deceniile de regim comunist care a încarcerat, ucis şi i-a persecutat în general pe catolici, persistă resentimente”. El Mundo notează că „la două decenii de la vizita istorică a lui Ioan Paul al II-lea în România”, Papa Francisc „s-a întâlnit cu Patriarhul Daniel şi cu conducătorii Bisericii Ortodoxe Române, adresându-le un apel la colaborare pentru a evita „seducţia unei culturi a urii şi individualismului'”.

Le Figaro se referă şi la dimensiunea politică a vizitei. „Papa îi îndeamnă pe liderii români să lucreze pentru binele comun”, scrie ziarul francez, cu menţiunea că oaspetele „a salutat progresele pe care le-a făcut România de la căderea comunismului cu treizeci de ani în urmă, subliniind ‘inevitabilele obstacole de depăşit'” şi referindu-se în special la „fenomenul emigrării” şi „depopularea atâtor sate”. Despre românii plecaţi, Papa Francisc crede că ei „sunt o bogăţie pentru ţările în care ajung”, reţine La Stampa.    În a doua zi a vizitei sale, oaspetele de la Vatican a subliniat că „pelerinajul de la Şumuleu Ciuc aparţine moştenirii Transilvaniei, este un semn al dialogului, unităţii şi fraternităţii şi aduce cinstire tradiţiilor româneşti şi maghiare deopotrivă”, potrivit unei relatări a agenţiei de presă ungare MTI. „Pelerinajul înseamnă ‘a merge împreună’ dar şi ‘a lupta pentru ca cei care ieri au rămas în urmă să devină protagoniştii de mâine, iar protagoniştii de azi să nu fie lăsaţi mâine în urmă'”, a subliniat Papa, citat de La Stampa.

Iar în ultima zi a vizitei sale, la beatificarea celor şapte episcopi martiri greco-catolici, căzuţi victime comunismului, suveranul pontif a ales să se refere la „regimul dictatorial ateist”, la fel ca în vizitele precedente în Europa de Est, în Bulgaria şi ţările baltice, îndemnându-i pe cei prezenţi să „continue să lupte”, la fel ca martirii beatificaţi, „împotriva noilor ideologii care apar” şi care pun „în centru, în loc de persoane, interese speciale, prejudecăţi (…) şi care peste tot pe unde trec nu fac decât să-i orbească pe toţi şi toate”, scrie La Repubblica.    Iar la final, „Papa Francisc a cerut iertare romilor”, recunoscând „greutatea discriminărilor, segregării şi relelor tratamente îndurate” de comunitatea roma, relatează La Croix. În plus, „indiferenţa hrăneşte prejudecăţile şi aţâţă ranchiuna”, a declarat Papa, citat de Le Monde, reproşând «cuvintele care rănesc» şi «atitudinile care seamănă ură şi creează distanţe». La modul general, apreciază New York Times, „marca distinctivă a papalităţii lui Francisc a fost îmbunătăţirea relaţiilor cu ortodocşii ca şi cu lumea musulmană” precum şi „avertismentul referitor la pericolele populismului”.

 

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ