Vizită uluitoare la Vatican! Cu cine se va întâlni, astăzi, Papa Francisc
Papa Francisc îl va primi, astăzi, pe prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, pentru o audienţă privată la Vatican, după care premierul Netanyahu va avea o întrevedere cu secretarul de stat al Sfântului Scaun, Pietro Parolin, transmite Europa Press.
În cursul întrevederii se vor aborda, printre altele, dosarul nuclear iranian şi negocierile de pace dintre Israel şi palestinieni, potrivit AFP.
Papa l-a primit la 17 octombrie pe preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP), Mahmud Abbas, pentru o întrevedere privată, în biblioteca Palatului Apostolic. Cu acea ocazie, Oficiul de presă al Sfântului Scaun a informat despre convorbirile "cordiale" şi despre subiectele abordate. Suveranul Pontif şi preşedintele ANP au convenit asupra necesităţii de a se ajunge la o "soluţie juste şi trainică" în ceea ce priveşte conflictul israeliano-palestinian.
În plus, papa Francisc i-a dăruit lui Mahmud Abbas un stilou, iar liderul palestinian şi-a exprimat speranţa de a semna acordul de pace cu Israelul cu acest stilou, aminteşte Europa Press.