'Linia anticorupţie şi protocolul încheiat cu Direcţia Generală Anticorupţie, cu Direcţia Naţională Anticorupţie şi cu Parchetul sunt un pas esenţial pe care l-am făcut pentru curăţarea sistemului de fraudă şi de corupţie. (...) În ultimele 10 zile, au fost primite 88 de apeluri la această linie (...), apeluri care vizau sistemul de sănătate, cazuri de corupţie sau de fraudă din sistemul de sănătate', a declarat Vlad Voiculescu, într-o conferinţă de presă de bilanţ, organizată la sediul Ministerului Sănătăţii.
Potrivit lui Vlad Voiculescu, sistemul de sănătate 'nu suferă doar de subfinanţare, cât suferă de lipsa respectării regulilor şi de corupţie'.
'Cel mai bun leac pentru combaterea corupţiei şi pentru respectarea regulilor, cred eu, este transparenţa şi, desigur, pedepsirea neregulilor acolo unde acestea apar. Transparentizarea tuturor achiziţiilor publice de peste 20.000 de lei este, aşadar, unul dintre paşii extrem de importanţi care îşi vor arăta efectele, cu siguranţă, foarte curând', a afirmat Voiculescu.
Linia verde anticorupţie, la care pot fi sesizate cazurile de corupţie din sistemul sanitar, a fost lansată pe 9 decembrie de Ministerul Sănătăţii. Numărul de telefon la care pot fi reclamate astfel de cazuri este 0800.806.806, care poate fi apelat gratuit.