Vlad Voiculescu şi Octavian Berceanu, candidaţi la preşedinţia USR PLUS Bucureşti

| 22 iun, 20:31

Copreşedintele USR PLUS Bucureşti Vlad Voiculescu şi şeful Gărzii Naţionale de Mediu, Octavian Berceanu, şi-au anunţat până în prezent intenţia de a candida pentru conducerea USR PLUS Bucureşti.

Voiculescu, fost ministru al Sănătăţii, a declarat pentru AGERPRES că îşi va depune candidatura, termenul de înscriere fiind miercuri, la ora 15.00.

De asemenea, Octavian Berceanu a transmis că va participa la alegerile interne USRPLUS pentru poziţia de preşedinte al Biroului Municipal, potrivit News.ro. 

"Candidez pentru preşedinţia Biroului Municipal Bucureşti cu energia şi înţelepciunea cu care transform, din 'Cenuşăreasă' în 'Prinţesă', una dintre cele mai importante instituţii ale statului. Am ajuns să livrez speranţă, energie şi bucurie în vieţile noastre, pentru că există câţiva oameni politici care şi-au asumat că pot, că voi reuşi şi au câştigat. Ofer mai mult decât rezultate cuantificabile, mai mult decât un aer respirabil şi o ţară mai curată", a scris acesta, pe Facebook.

Potrivit lui Vlad Voiculescu, alegerile se vor desfăşura pe parcursul a trei zile: sâmbătă, duminică şi luni. Membrii USR PLUS Bucureşti îşi vor putea exprima, în mod fizic, la sediul formaţiunii, opţiunile privind funcţia de preşedinte, componenţa Biroului Municipal, comisia de cenzori şi comisia de arbitraj.

Tag-uri: USR, vlad voiculescu
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ