Vladimir Putin îi spune lui Dodon că e direct interesat de alegerile din Republica Moldova

| 31 ian, 21:31

Preşedintele rus, Vladimir Putin, l-a asigurat miercuri pe omologul său moldovean Igor Dodon că nu îi este indiferent cine câştigă alegerile legislative care se vor desfăşura în Republica Moldova la sfârşitul lunii februarie, relatează agenţia EFE şi Radio Chişinău, citate de Agerpres.

„Desigur, în Rusia nu ne este indiferent cum se va forma parlamentul în Moldova“, i-a spus Putin lui Dodon la începutul întrevederii lor la Moscova.

Preşedintele rus a amintit că în prezent în Republica Moldova legislativul este cel care formează guvernul şi de care depinde astfel „în mare măsură“ cum vor evolua relaţiile bilaterale moldo-ruse. „Suntem dispuşi să abordăm orice chestiune pe care dumneavoastră o consideraţi prioritară pentru dezvoltarea relaţiilor moldo-ruse“, a adăugat liderul de la Kremlin.

Potrivit Radio Chişinău, Vladimir Putin a reamintit faptul că Federaţia Rusă a luat măsuri suplimentare referitoare la importul fructelor, legumelor şi vinurilor moldoveneşti, care vor fi valabile până la sfârşitul lunii martie. „Noi monitorizăm împreună modul cum se desfăşoară această activitate şi vom lua o decizie cum să acţionăm în continuare în această direcţie“, a afirmat Vladimir Putin.

Igor Dodon a anunţat pe contul său de Facebook că s-a înţeles cu liderul de la Moscova ca toate mărfurile moldoveneşti să poată fi exportate pe piaţa rusă, în pofida interdicţiei impuse pentru produsele ce tranzitează teritoriul Ucrainei.

El a reiterat faptul că nu va participa la campania electorală pentru alegerile legislative din februarie şi i-a spus lui Vladimir Putin că 65 la sută dintre locuitorii Republicii Moldova consideră Rusia un stat prieten.

De asemenea, Dodon i-a mulţumit lui Putin pentru sprijinul oferit în eliminarea taxelor vamale percepute produselor importate de Rusia din Republica Moldova.

„În cadrul întrevederii de astăzi cu Preşedintele Federaţiei Ruse, am făcut un schimb de opinii cu privire la cooperarea moldo-rusă în domeniile comercial, economic şi umanitar. Făcând un bilanţ al celor doi ani de colaborare la nivel de şefi de state, am menţionat că în prezent sînt create toate premisele pentru ca în anul curent relaţiile de cooperare moldo-rusă să fie aduse la un nou nivel calitativ“, a scris Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

„Odată cu anularea de către Rusia a taxelor vamale pentru mărfurile moldoveneşti, aceste decizii vor permite majorarea, în termeni restrânşi, a cifrei de afaceri dintre ţările noastre“, a adăugat el.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ