Vladimir Putin nu-și pierde speranța! Președintele Rusei speră că Donald Trump va veni în vizită de Ziua Victoriei, în mai an

| 14 noi, 23:56

 

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că speră că omologul său Donald Trump va veni în Rusia de Ziua Victoriei, pe 9 mai anul viitor, şi a precizat că Moscova este gata de convorbiri cu Washingtonul, relatează Reuters.

 

 

Putin a spus că ar fi "potrivit" ca Trump să participe la manifestările de la Moscova care vor marca împlinirea a 75 de ani de la victoria din Al Doilea Război Mondial, chiar dacă preşedintele SUA se va afla în campania electorală.

Liderul de la Kremlin prezidează parada de pe 9 mai pentru marcarea victoriei Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste şi se foloseşte de acest prilej pentru a prezenta dotările armatei ruse, potrivit Agerpres. 

Trump a spus săptămâna trecută că ia în considerare o vizită în Rusia în acest scop, după ce a primit o invitaţie din partea Kremlinului.

Relaţiile Rusia cu SUA sunt la cel mai scăzut nivel de după Războiul rece, dar Trump şi Putin au păstrat aparenţa unei relaţii bune.

"Chiar şi în cadrul campaniei electorale ar fi un lucru potrivit. Dar decizia nu ţine de noi", a spus Putin, întrebat fiind dacă crede că Donald Trump va da sau nu curs invitaţiei.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ