Vladimir Tismăneanu a lansat volumul “Efigii ale unui coşmar istoric”

| 03 iun, 23:27

Politologul Vladimir Tismăneanu a lansat miercuri, la Arad, volumul intitulat 'Efigii ale unui coşmar istoric', recent apărut la editura Humanitas sub semnătura sa, evenimentul fiind organizat de Centrul Municipal de Cultură Arad.

Criticul literar Mircea Mihăieş a afirmat că volumul a fost gândit de Vladimir Tismăneanu ca o galerie a portretelor în clarobscur, în care apar magnaţii vechiului regim, el fiind interesat de caracterologia epocii totalitare din România de după 1945, de felul în care s-a construit eşafodajul puterii şi, mai ales, de exponenţii ei, transmite Agerpres.

Cititorul va găsi portretele liderilor PCR şi ale premierilor comunişti, membri ai formaţiunii politice care a monopolizat puterea, îndeosebi după alegerile măsluite din noiembrie 1946. Însă, pe lângă biografiile liderilor comunişti de dinainte de 1989, Vladimir Tismăneanu prezintă şi biografiile unor lideri comunişti post decembrişti, 'reminescenţe' ale vechiului regim, explorând totodată şi principalele instituţii comuniste, între care partidul, aparatul de propagandă şi poliţia secretă.

'Se poate spune că volumul se înscrie pe linia 'Fantomei lui Gheorghiu-Dej', a 'Stalinismului pentru eternitate', la care se poate adăuga ca într-un tot unitar şi dimensiunea filozofico-politică a autorului aşa cum apare ea, o supraconfirmare intelectuală, în 'Diavolul în istorie'. Pe de altă parte, avem, cu această nouă lucrare, o recuperare şi o pedagogie esenţială a memoriei', a conchis Mircea Mihăieş.

Evenimentul organizat miercuri seară în sala Regele Ferdinand a Primăriei municipiului Arad a fost deschis cu conferinţa intitulată 'Bătălia pentru spaţiul public: Intelectuali şi politică în România post-comunistă', susţinută de politologul Vladimir Tismăneanu.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ